Oficial din sectorul medical american: A treia doză de vaccin ar putea mări riscul producerii unor efecte secundare

Sursa: RoVaccinare / Facebook

Agențiile de reglementare în sănătate din SUA analizează dacă acceptă cererea prin care să se facă și a treia doză de vaccin anti-COVID 19. Un oficial din sectorul medical american, citat de Reuters, spune că e nevoie de mai multe date pentru a ști dacă dozele suplimentare nu ar putea mări riscurile producerii unor efecte secundare grave.

Oficialul a spus că a doua doză de vaccin antiCovid-19 a fost asociată cu un număr mai mare de efecte secundare, sugerând că o a treia doză ar putea deveni cu un risc și mai mare.

„Suntem foarte interesaţi să ştim dacă o a treia doză poate fi asociată sau nu cu un risc mai mare de reacţii adverse, mai ales în cazul celor grave, deşi rare”, a spus Jay Butler, director adjunct la Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.

Guvernul Statelor Unite nu a luat o decizie dacă să administreze doze suplimentare de vaccinuri, dar consideră că ar putea fi nevoie de ele în cazul persoanelor vârstnice sau altor grupuri în pericol să facă forme grave de Covid-19, a spus Butler.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a denunţat “lăcomia” celor care se gândesc la injectarea unei a treia doze de vaccin anti-Covid.

Directorul OMS a menționat că necesitatea celei de-a treia doză de vaccin nu a fost dovedită, iar o mare parte din locuitorii lumii aşteaptă prima doză, conform News.ro.

„Dacă solidaritatea nu funcţionează, există un cuvânt pentru a explica prelungirea agoniei mondiale, faptul că am fost luaţi ostatici de acest virus…acela este lăcomie”, a declarat directorul general al organizaţiei.

Potrivit lefigaro.fr, pe un ton exasperat, el a denunţat faptul că livrările de vaccinuri sunt „neregulate şi inegale”.

„Unele ţări, regiuni, sunt pe cale să comande milioane de doze pentru rapel în timp ce altele nu şi-au putut vaccina personalul sanitar şi persoanele vulnerabile”, a menţionat el.

Pfizer a anunțat că va solicita autorizația pentru a treia doză de vaccin. Potrivit companiei, o a treia doză de vaccin, administrată la șase luni de la cea de-a doua, sporește imunitatea împotriva noilor variante de SARS-CoV-2, inclusiv Delta. „Pfizer şi BioNTech au constatat rezultate încurajatoare ale unor teste în curs pentru o a treia doză din vaccinul actual”, au explicat companiile.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.