Prima dată am auzit de Imperator Travel acum 13-14 ani, când un prieten m-a întrebat dacă știu de un tip din România care a fost în peste 80 de țări. Nu auzisem, dar numărul mi se părea incredibil: cum să fi vizitat cineva, un om obișnuit (nu Bill Gates), și încă un român, peste 80 de țări? M-am uitat uimită la filmulețul de prezentare de pe YouTube în care se succedau poze cu călătorul prin toate țările vizitate și, într-adevăr, întreaga experiență era autentică. Omul chiar fusese în vreo 85 de țări.
De-atunci, internetul – nu doar în România – s-a umplut de bloggeri, vloggeri și influenceri. Au apărut tot mai mulți călători care au ajuns în toate țările din lume, unii dintre ei aflați într-o cursă pentru a bifa cât mai multe state până la o anumită vârstă sau a doborî un record. Așa au apărut curiozități de genul tinerei din SUA care a vizitat toate cele 195 de țări din lume înainte de a împlini 22 de ani sau cel al altei tinere, tot din SUA, care deține recordul pentru cea mai scurtă perioadă de timp în care cineva a vizitat toate țările din lume: 1 an și 189 de zile, cu o medie de 2,8 zile pe stat vizitat.
„Nu sunt într-o competiție cu nimeni. Mă duc acolo unde simt eu că vreau”
Între timp, Cezar Dumitru a.k.a. Imperator Travel a ajuns la 150 de țări vizitate în aprilie 2025, după ce a petrecut două săptămâni în Libia. După cum povestește într-un interviu oferit GreatNews, bloggerul în vârstă de 53 de ani nu și-a propus niciodată să viziteze toate țările din lume. „Sunt destui care au văzut toate țările”, spune el. L-am întrebat dacă, din moment ce i-au mai rămas doar vreo 40 de țări nevizitate, nu va încerca totuși să ajungă și pe-acolo: „Never say never, dar în momentul ăsta nu țin neapărat.” Mai degrabă, vrea să se întoarcă în țări în care a mai fost ca să vadă locuri noi. Același lucru i l-a spus și unei bloggerițe din străinătate, care are la activ mai multe țări decât el (peste 160), și care îi tot lansa provocări de genul „Hai să ne batem în țări”: „I-am spus de fiecare dată: eu nu sunt într-o competiție cu nimeni. Mă duc acolo unde simt eu că vreau.”
„Sierra Leone, Liberia nu-mi spun mare lucru. Nici Mozambicul nu îmi spune foarte multe. Da, e povestea războiului cu portughezii, dar nu pot să spun că sunt absolut disperat să mă duc în Mozambic. Republica Congo – dacă mă întrebi ce-i acolo habar n-am”, continuă el.
În timp, călătoriile s-au transformat dintr-un hobby într-o profesie. Așa a ajuns să călătorească, însoțit de grupuri de turiști, în locuri în care nu te-ai gândi nici în ruptul capului să îți faci concediul anual, cum ar fi Afganistan, Pakistan sau Irak.
Prima destinație: litoralul românesc
Totuși, primele lui vacanțe, petrecute în România comunistă, au fost cât se poate de „cuminți”. Copil fiind, a mers, ca tot românul, la Eforie Nord: „Atunci la mare te duceai unde aveai pile. Și mama avea pile la Eforie Nord. Dar înainte de a găsi pila de la Eforie Nord mai stătusem prin Saturn, prin Olimp. De fapt, primele mele amintiri pe care le am sunt imagini cu niște cai care sar peste niște obstacole. Și mama mi-a zis că da, m-a dus când aveam 2-3 ani la herghelia de la Mangalia, unde se făcuse un concurs de hipism. Eu mi-aduc aminte de caii ăia, o tribună de lemn și niște cai care săreau peste obstacole. Aia e prima mea amintire.”
La vârsta de 4-5 ani, visul lui era să devină șofer pe troleibuzul 84, care circula în București: „Troleibuzul 84 m-a fascinat dintotdeauna pentru că mi se părea că e o rută care se duce extrem de departe, pe o altă planetă poate. Trecea pe lângă unde locuiam, pe lângă apartamentul mamei, și se ducea hăt, tocmai în Drumul Taberei, la Valea Ialomiței, care mi se părea că este cu totul altă lume. Eu știam capătul dinspre Titan. Tot am plâns pe lângă mama să mă ducă până la celălalt capăt. Până la urmă m-a dus. Dar am pus-o să noteze fiecare stație, că eu nu știam să scriu.”
Uitându-se în urmă, Cezar spune că nu a existat un moment-cheie care să-l fi „iluminat” că vrea să-și petreacă o bună parte din viață călătorind de la un capăt la altul al lumii: „De mic mă uitam la tot soiul de documentare, la „Teleenciclopedia”. Erau niște emisiuni, uneori chiar fascinante, când Ceaușescu pleca undeva, de obicei într-o țară d-asta mai exotică. O săptămână-două dădeau un documentar despre țara respectivă.”
Dincolo de mărețele realizări ale dictatorului, emisiunile prezentau și atracții turistice sau imagini din viața de zi cu zi a oamenilor: „La un moment dat Ceaușescu a fost în Mali. Mi-aduc aminte că erau niște imagini cu mașinile oficiale care mergeau prin deșert: erau șosele complet asfaltate, probabil unicele asfaltate din Mali, și în stânga-dreapta nu era iarbă, era nisip, ceea ce mi s-a părut absolut fascinant. Mi s-a părut WOW, cum poate să fie un sol atât de selenar?”
„Întotdeauna luam premiul întâi, așa că primeam tot felul de cărți”
În afară de emisiunile de cultură generală, foarte mult l-au inspirat și lecturile avute în adolescență, în special un autor și o carte de călătorii.
„Autorul e Ioan Chirilă, care e cunoscut ca unul dintre cei mai mari, poate cel mai mare ziarist sportiv. El a scris foarte multe cărți despre diverse competiții la care a participat: campionate mondiale din Argentina, din Mexic, din RFG și așa mai departe. Iar cărțile acelea sunt o combinație de fotbal și călătorii. Pentru că el mai și vedea lucruri, nu era setat doar pe fotbal. Îl interesau și cultura locală, gastronomia locală, istoria locală – a scris despre toate la care a participat. Eu le citeam în copilărie: Mexic ’70, Germania ’74, Argentina ’78, Spania ’82 etc. Erau pline de povești de călătorie, pe lângă fotbal și pe lângă meciurile la care participa. Sunt absolut superbe, sunt niște cărți extraordinare, le poți citi și în ziua de astăzi”, povestește bloggerul.
Cât despre cartea care l-a inspirat, aceasta se numea „Aventura marelui raid”, și a primit-o premiu la școală: „Întotdeauna luam premiul întâi, așa că primeam tot felul de cărți.” Volumul era practic relatarea unui show de televiziune din anii ’80, când mai multe echipe de televiziune din țări francofone (Franța, Belgia, Elveția, Canada) au plecat să traverseze Africa și Asia în mașini franțuzești, filmând totodată reportaje care erau transmise la TV în fiecare săptămână.
„Mie mi se părea foarte straniu că a fost publicată în România lui Ceaușescu. OK, nu era nimic anticomunist acolo, de Ceaușescu nu povestea, că nu au trecut prin România sau prin Europa, dar cumva te deschidea către lume. Vorbea de chinezi, dar nu în mod negativ, vorbea ca despre o terra incognita care tocmai se deschisese. Mie mi s-a părut straniu că totuși cartea fusese aprobată de cenzură”, rememorează el.
„Ce ți-ai dorit să vezi o viață poți vedea chiar mâine”
După Revoluție, românii s-au trezit brusc într-o realitate în care puteau, teoretic, să călătorească aproape oriunde. Au apărut primele agenții de turism, însă prețurile excursiilor erau, pentru majoritatea oamenilor, complet inaccesibile: „Mi-aduc aminte că era o agenție de turism, cred că Mara se chema, iar sloganul mi s-a părut foarte tare și foarte relevant: Ce ți-ai dorit să vezi o viață poți vedea chiar mâine. Ăsta era adevărul: o viață întreagă ai vrut să te duci să vezi și tu Grecia, să vezi Italia. Problema era că trebuia să-ți vinzi apartamentul și-un rinichi ca să te duci în sejur în Grecia, gândește-te că salariul mediu pe economie era undeva la 30-40 de dolari.”
Șansa lui ca să nu-și vândă un rinichi a fost că, la începutul anilor ‘90, pe când era student în anul I la Facultatea de Studii Economice în Limbi Străine de la ASE, decanul facultății a reușit să încheie un contract cu 4 universități din Occident (din Olanda, Franța, Belgia și Marea Britanie) pentru ca studenți din România să poată merge la studii acolo timp de un an: „A venit decanul după prima sesiune, sesiunea de iarnă, și a spus: Bă băieți, vedeți că am burse de 1 an în străinătate. Regula e simplă: în ordinea mediilor din anul I, nu mai mult de 10 absențe din acest moment. Îți dai seama că de-a doua zi nu mai lipsea niciunul. S-a tras în semestrul II vai de steaua ta. Să pleci la bursă în străinătate era ceva nemaiauzit.”
Așa a ajuns în 1991 student în anul II la Maastricht, în Olanda, unde a studiat management internațional. Dincolo de studii, a profitat din plin de cele 10 luni și jumătate petrecute în Olanda și a vizitat cât de mult a putut: Belgia, Germania, Franța, Luxemburg, Austria, Elveția, Liechtenstein, Ungaria.
„Aproape de fiecare dată ceva era subvenționat. Când mergeam ca student am cumpărat aceste bilete InterRail, care în unele cazuri erau sponsorizate de universitățile care mă chemau la diverse evenimente. Organizatorii îmi dădeau bani ca să îmi iau bilet de avion, care bilet de avion costa mai mult decât un bilet de tren în toată Europa timp de o lună, cel InterRail.”
Pe atunci, înainte de era zborurilor low-cost, biletele de avion erau extrem de scumpe. De exemplu, biletul de avion dus-întors pe ruta București-Amsterdam, plătit de universitate, a costat 1.300 de dolari (open ticket timp de 1 an, deci cu data de întoarcere flexibilă).
„Îmi stabilisem un standard: să nu dau mai mult de 12 dolari pe cazare”
Ulterior, după terminarea facultății, s-a angajat la una dintre primele multinaționale americane care și-au deschis filială în România după Revoluție. A început să călătorească foarte mult în interes de serviciu și să acumuleze mile, pe care le folosea pentru a nu plăti biletele de avion când mergea în vacanță.
În plus, țările exotice pe care le vizita erau extrem de ieftine în urmă cu mai bine de două decenii, povestește bloggerul: „Dacă vorbim de începutul anilor 2000, numărul de turiști la nivel global era extrem de mic, și prețurile erau foarte mici în multe locuri ale lumii. În țări îndepărtate gen Thailanda, Cambodgia, Peru, prețurile erau minuscule. Acum, Thailanda nu mai e chiar ieftină. În 2002-2003 când am fost era teribil de ieftină. Cambodgia să nu mai povestim. Mâncai cu 2 dolari de te rostogoleai pe jos. Și nu street food: la restaurant. Mi-aduc aminte că am fost în Laos, în 2011. În Luang Prabang nimic nu era peste 10 dolari, totul era 10 dolari: cazare, mâncare, tururi. Singurul lucru care era scump și care cred că a fost vreo 30-40 de dolari a fost zborul cu balonul. Dar în rest totul era ieftin. Și eu aveam aceste mile pe care le cheltuiam pentru zborurile lungi și pe urmă la nivel local mă descurcam.”
„La începutul călătoriilor mele, la începutul anilor 2000, îmi stabilisem un standard: să nu dau mai mult de 12 dolari pe cazare, camera dublă 25. Și da, am respectat-o, și stăteam în locuri OK. Fain, nu era super-mega lux. Dar în general standardul era cameră dublă cu baie proprie, și curat și OK. Se mai întâmpla la 1 din 10 să ai o baie comună. În New Delhi am dat 6 dolari. Era în zona Paharganj, în bazar, zonă nu chiar deosebită, dar hotelul era extrem de curat, aveam baia mea, camera mea”, își amintește el.
În 2009, când avea la activ vreo 70 de țări, inclusiv „ciudățenii” precum Coreea de Nord, Venezuela sau Belize, și-a lansat blogul de călătorii și a început să își povestească aventurile. 10 ani mai târziu a renunțat la jobul pe care îl avea într-o agenție de publicitate internațională ca să se concentreze doar pe turism: „Din 2019 nu m-am mai dus la un birou.” Acum, în afară de invitațiile primite și de vacanțele pe care și le organizează pe cont propriu, Cezar este și însoțitor de grup pentru turiștii ce călătoresc cu agențiile de turism Explore Travel, we Explore, Exact Travel și Europa Travel (seria de călătorii „Haideți cu Imperator”).
14 pașapoarte și 1,5 milioane de mile zburate
L-am întrebat dacă bucuria de a călători este la fel de mare și acum, odată ce pasiunea pentru turism a trecut în sfera profesională: „Uneori da, uneori nu. Sincer, îmi doresc să merg mai mult pe cont propriu. Pentru că atunci când ai grupuri, tu ai responsabilitatea să atingi anumite obiective. Vrei, nu vrei, chiar dacă eu încerc să dau cât mai multă libertate participanților din grup, trebuie să ai un program, să ai un orar, să ai o planificare. Când ești de capul tău, dacă acum n-ai chef și vrei să stai la o cafea sau la o limonadă, stai, că nimeni nu te obligă să te duci să vezi toate templele din oraș. Dar dacă tu ai un program în care scrie că trebuie să vezi aceste 3 temple și un palat, trebuie să le faci.”
Ajuns la al 14-lea pașaport (paginile se umplu rapid de ștampile și vize), 31.000 de poze pe hârtie din perioada predigitală și 10 Tera de imagini și clipuri video, Cezar spune că, anual, petrece în medie cam 4 luni plecat de acasă. Are aproape 1.400 de zboruri cu avionul și peste 1,5 milioane de mile zburate, echivalente cu 61 de înconjurări ale Pământului pe la Ecuator.
„Cred că am fost în cam toate locurile pe care mi-am dorit să le văd. Nu pot spune că sunt locuri absolut musai, că nu dorm noaptea pentru că nu am ajuns acolo”, spune bloggerul.
Trecând peste asta, există câteva destinații la care visează: „Mie îmi plac cascadele, vreau să văd Angel Falls. Am fost în Venezuela, dar n-am fost la Angel Falls, am fost doar în Caracas și într-un parc national din nordul țării. Mai există o cascadă similară, e în Guyana, se cheamă Kaieteur.”
Un loc în care vrea să se întoarcă este Japonia, unde a fost o singură data, în 2007: „Uite când am fost acum în China mi s-a făcut așa o poftă de Japonia, pentru că China încearcă cumva să urmeze exemplul Singapore-Japonia: ordine, disciplină. (…) Dar în Japonia vreau să mă duc pe cont propriu, pentru că ceea ce mi se pare cel mai fascinant la Japonia nu sunt neapărat templele, muzeele, palatele, ci japonezii. Mersul cu trenul, cu metroul, să intri prin pachinko, locurile alea de jocuri ale lor, de fapt niște cazinouri camuflate. De asemenea, să-i vezi cum traversează, cum merg, cum dorm peste tot.”
Țările cu cea mai frumoasă natură
Din perspectiva naturii, cele mai frumoase locuri pe care le-a văzut i s-au părut Bali, Tibetul, fiordurile norvegiene și Insula Bequia din Marea Caraibilor.
„Bali, evident în afara orașelor. Pentru că este foarte verde și sunt miliarde de flori. Ei și folosesc florile pentru incantații, la temple, sau le pun în fața caselor, a magazinelor, a restaurantelor, ca ofrande aduse zeilor. Dar și dacă ieși din orașe sunt extrem de multe flori.”
Tibetul, în schimb, îl fascinează datorită culorilor: „Deoarece ești la 4.000 de metri, cumva atmosfera e mult mai rarefiată, așa că lumina Soarelui este altfel decât aici la sub 1.000 sau 2.000. Culorile sunt foarte vii la absolut orice: pământ, deșert. Acolo, la 4.000 de metri, e foarte puțină vegetație. Dar culorile lacurilor, culorile munților care sunt pleșuvi, chiar și zăpada – sunt foarte, foarte diferite.”
TOP 3 metropole
Metropolele preferate sunt Bangkok, Hong Kong și Kathmandu: „Bangkokul a fost primul loc din Asia în care am deschis ochii și mi-a plăcut foarte mult totul. Și cultura, și nebunia de acolo, și atmosfera, și traficul. Totul mi s-a părut fascinant. A fost primul loc în care am călcat în Asia și m-a făcut să mă îndrăgostesc de Asia. Am ceva special acolo în corazón pentru Bangkok.
Hong Kong-ul – pentru blocurile acelea absolut spectaculoase, cu muntele pe fundal. Cumva, se vede pecetea englezilor. E un loc mai elegant, mai stilat decât Shanghai-ul, care a venit tare din urmă ca un Dubai, pentru că partidul a spus trebuie să facem ceva mai tare decât Hong Kong-ul, dar evident că încă nu s-a sedimentat cultura urbană, pe care Hong Kong-ul o are de câteva generații.”
Cât despre Kathmandu, îi place „nebunia de acolo”, iar recent orașul a devenit foarte curat: „Ei au votat prin 2022 un primar care era vlogger sau instagrammer. Omul a fost primul primar din Kathmandu care a candidat ca independent și el a promis un singur lucru: Eu fac curățenie. Nu a promis nimic altceva, că face șosele, parcuri, spitale. Bă, eu fac curățenie. Și chiar a făcut.”
Gastronomia preferată
Deși a călătorit în 150 de țări și a testat gastronomii din toate „colțurile” planetei, mâncarea preferată e cea românească. Îi plac mai toate preparatele, de la supa cu găluști și ciorba de văcuță, la mici, fripturi, sarmale, diverse tocănițe, savarine sau prăjituri Joffre: „Uite, când m-am dus la Tokyo, am căutat restaurante românești, m-am dus să mănânc mici. Erau buni, erau chiar mici, nu erau chiftele.”
Cea mai scumpă țară
SUA, Israelul sau statele din Oceania i s-au părut cele mai scumpe țări în care a călătorit. Ultima dată a fost în SUA în 2008, în interes de serviciu: „În Statele Unite a fost foarte scump, mai ales mâncarea. N-am dat faliment pentru că eram în delegație. Tot ce erau haine venite din China nu, astea erau ieftine. Dar partea basic să zicem: mâncare, hoteluri, transporturi (…) mi s-au părut că costă enorm. Pentru prima dată când am dat mai mult de 100 de dolari pentru un taxi a fost în New York.”
„Altă țară foarte scumpă mi se pare Israelul. Au și ceva produse locale, dar cam totul importă. De asemenea, Oceania este foarte scumpă. De exemplu, în Papua Noua Guinee, unde e sărăcie lucie, intri în supermarketuri, găsești prețuri de 3 ori mai mari decât în România. Pentru că ei în general nu prea produc nimic, sunt produse aduse fie din Australia, care nu este o țară ieftină, fie din China, care este o țară ieftină, dar e un pic cam departe, așa că există un cost al transportului ridicat. Intram în supermarketuri și mă întrebam cine cumpără din supermarketurile respective. Și mi-am dat seama că nu foarte multă lume, că lumea trăiește din ce îi dă ogorul. Dar și în Vanuatu, și în Fiji sunt prețuri destul de mari pentru că sunt niște țări izolate. Evident produsele lor locale nu pot să fie scumpe, pentru că altfel ar muri de foame. Dar tot ce este importat și tot ce ți se pare ție familiar, e destul de scump.”
Cele mai frumoase muzee
Dacă ar trebui să facă un clasament al celor mai frumoase muzee pe care le-a vizitat, pe pozițiile fruntașe s-ar afla Luvrul, Muzeul Civilizațiilor Asiatice din Singapore și 4 muzee din Polonia (Muzeul Solidarității și Muzeul Celui De-al Doilea Război Mondial din Gdansk, Muzeul Insurecției din Varșovia și Muzeul Schindler din Cracovia).
Cele din Polonia i s-au părut „geniale”: „Sunt living museums. Ei recreează locuri istorice, nu-ți arată display-uri. Te plimbi și ești în Varșovia pe 31 august 1939. Poți să iei ziare de cu o zi înainte să înceapă războiul. Sau la Muzeul Solidarității intri într-o alimentară goală, în care vânzătoarea spune N-avem nimic. Cele mai faine muzee de istorie în care am fost sunt în Polonia.”
Rusia și Brazilia, singurele țări în care a fost jefuit
În general, deoarece s-a documentat foarte bine înainte, nu a avut neplăceri în excursii, chiar dacă a fost în multe state considerate periculoase pentru turiști, cum ar fi Honduras, El Salvador sau Africa de Sud.
„Singurul loc din lume unde mi s-a furat portofelul e Rusia, Sankt Petersburg. Mi-au dat înapoi pașaportul și ce mai aveam pe-acolo, banii mi i-au luat”, își amintește el. Un incident similar a trăit în Brazilia, unde un tip i-a smuls lanțul de aur de la gât în Rio de Janeiro, în timp ce aștepta în mașină la semafor: „Eram prin oraș, am oprit la un semafor, și deodată unul de pe stradă s-a repezit și mi l-a smuls.”
Țara în care i-a fost cel mai frică
Însă aceste două incidente nu l-au speriat la fel de mult precum ce a pățit în Etiopia: „Am avut la un moment dat niște probleme stomacale imense. Ceva de genul: să mănânc la o masă și să am toaleta la 5 metri nu era destul. Am rezolvat problema nemâncând absolut nimic câteva zile și luând diverse pastile. Dar atunci mi-era frică: eram în pustietate, nu eram în capitală, și cine știe ce se mai putea întâmpla. Culmea e că am fost de 2 ori în Etiopia și de 2 ori am avut probleme.”
Cele mai frumoase insule
În afară de Bali, insulele care i-au plăcut cel mai mult au fost Flores din Indonezia, Tanna din Vanuatu, Bequia din Grenadine și Phi Phi din Thailanda. „În Phi Phi am regăsit Thailanda aia pe care o știam eu de acum 20 de ani, cu backpackeri, media de vârstă era undeva sub 30 de ani. Dacă te duci în restul Thailandei, acum e foarte japoneizată, organizată, sau foarte sexualizată în anumite zone: Patong, Phuket, Pattaya.”
Cea mai ciudată țară
Cele mai stranii locuri în care a ajuns au fost Papua Noua Guinee, Etiopia și, bineînțeles, Coreea de Nord, despre care spune că „e altă planetă”: „E altă discuție. Aia nu e planeta noastră, e altă galaxie. E off charts.”
Deși Papua Noua Guinee este o țară „extrem de săracă”, este totodată „extrem de bine aranjată”: „Te duci în satele din Papua, care n-au văzut în viața lor curent electric, și iarba este tăiată mai bine decât la Londra. Iarba din curtea oamenilor este tăiată absolut impecabil, zonele comune sunt foarte bine aranjate. Da, OK, sunt din surcele și din lemn, nu sunt zgârie-nori, dar sunt foarte bine aranjate. Pe de altă parte, există o violență extremă acolo. Continuă să fie lupte intertribale, în Port Moresby mai bine stai în hotel sau mall decât să ieși pe stradă. Sunt niște contraste absolut extraordinare.”
O experiență la fel de stranie a trăit în Etiopia, unde a petrecut Crăciunul în anul 2009:„Ei sunt ortodocși, un fel de ortodocși, pentru că timp de sute de ani nu au fost în contact cu alte biserici ortodoxe. Ortodoxia etiopiană a evoluat altfel. Am fost de Crăciun la Lalibela, Crăciunul la ei e pe stil vechi, e pe 7 ianuarie, și am crezut că sunt undeva prin secolul IV. Eram printre bisericile acelea care sunt excavate, absolut toată lumea îmbrăcată în alb pentru că așa era obligatoriu, oamenii cântând în gî’îz (veche limbă semitică, extinctă în prezent cu excepția utilizării liturgice – n.r.), preoții care dansau pe biserici. [Experiența] mi s-a părut foarte-foarte stranie. Clar o altă epocă.”
Tradiția pe care o respectă în toate călătoriile de final de an
Dacă se întâmplă să îl prindă Anul Nou pe alte meleaguri, are întotdeauna la el o sticlă de șampanie românească, adusă din țară. A pornit tradiția după 2003, când a făcut Revelionul în Thailanda și nu a găsit să cumpere o sticlă de șampanie pe care să o deschidă la miezul nopții: „Pe vremea aia nu găseai șampanie, nu exista. Și nu eram în mijlocul junglei. Eram în Phuket, într-o zonă mega-turistică. Am căutat șampanie pe 31 decembrie, n-am găsit. Am întrebat și prin supermarketuri. Poate prin restaurantele mai de fițe găseai, dar am intrat în toate magazinele, în liquor store, n-aveau nici acolo. Așa că anul următor când am fost în India am luat șampanie și pe urmă am zis hai să fac o tradiție, să iau șampanie românească.”
Cea mai mare altitudine atinsă
Cea mai mare altitudine la care a ajuns a fost în trecătoarea Kardung La din Ladakh, în Tibetul indian: 5.384 de metri. Anterior, cel mai înalt punct atins fusese Everest Base Camp Tibet (5.250 de metri).
Țara în care a fost de cele mai multe ori
Deoarece într-o perioadă trebuia să meargă la Ruse în interes de serviciu, crede că a fost în Bulgaria de vreo 100 de ori.
Dintre statele mai îndepărtate, Nepalul și Thailanda sunt țările în care a ajuns cel mai des: „Am fost în Nepal de 8 ori. La un moment dat, penultima oară, un amic – Raj – care este partenerul local, agenția locală, m-a așteptat cu o pancartă mare Welcome, Cezar, 7th time in Nepal.”
Cel mai lung zbor cu avionul
„Probabil cel mai greu e să ajungi în Oceania. Eu am fost în circuit practic, m-am dus până în Papua, dar în general îți trebuie probabil în jur de 24 de ore de zbor efectiv, fără escale.”
Țările în care nu s-ar duce
În prezent, nu s-ar duce în anumite țări, nici dacă ar avea ocazia. Rusia și Israel sunt în fruntea listei, însă nici în Mexic nu vrea să meargă până când „nu se rezolvă problema” românilor care sunt trimiși înapoi peste ocean, fără explicații, de către autoritățile mexicane.
Locul unde s-ar muta la pensie
Deși spune că „nu are planuri de ieșit la pensie”, dacă ar fi să se retragă vreodată undeva, să nu mai călătorească și doar să își povestească aventurile și să își scrie memoriile, s-ar muta „într-o zonă verde”: „Probabil într-o zonă montană, poate să fie chiar și în România. Nu supermontană, nu 3.000 de metri – să fie verde.”
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:
