Ceea ce se întâmplă în aceste zile în Piața Universității nu poate fi numită o mișcare tipică Occupy, de genul căreia a avut loc de exemplu în Statele Unite, unde o mulțime uriașă a pus stăpânire pe Wall Street. Însă, ideea de a ocupa Piața Universității după 20 de ani le-a aparținut celor de la Occupy România. Acum, Occupy România, cu sprijinul grupării Anonymous, caută să dea o direcție protestelor, extinse în 62 de orașe ale țării. Întrebarea lor numărul 1. Ce urmează după Traian Băsescu?
Prima ocupație post-decembristă a Pieței a fost produsă de o mână de oameni, la 10 decembrie 2011. Atunci, circa 15 tineri au ieșit în stradă cu ocazia Zilei Drepturilor Omului. „Piața Universității este un simbol. Când spui Piața Universității, românul simte un fior”, îmi spunea atunci George Epurescu, unul dintre oamenii dedicați din Occupy. Fiorul de care spune el e însă simțit și de autorități.
„La comisia de autorizare de la primărie erau 12 oameni. Şi au luat foc când au aflat unde vrem să facem. Ne-au zis dacă nu vrem să facem la nu ştiu ce monument din Colentina!”, adăuga Epurescu. Cu toate camerele televiziunilor ațintite pe ei, jandarmii au curățat rapid Piața. Duși la secție și, apoi, eliberați, câțiva dintre tineri au revenit în Piață, iar în jurul indignării lor s-au adunat și alți oameni aflați în trecere.
Astfel s-a format un grup de 60 de persoane. Prezența lor în Piață a durat însă câteve clipe. Jandarmii au intervenit din nou, iar cei suiți în dube au fost duși la o secție aflată departe de Piața Universității (secția 5, în Bucureștii Noi).
10 decembrie 2011 – eliberarea Pieței
Imediat după această zi tensionată, cei de la Occupy România au revendicat „eliberarea Pieței” și au anunțat că vor lupta să o țină așa. Dacă atunci părea un mesaj curajos și nimic mai mult, pus în contextul protestelor de acum are un cu totul alt sens. Mâna de oameni pare a fi sămânța de indignare din care au crescut aceste proteste, care au izbucnit în 62 de orașe românești, în unele desfășurându-se de 10-11 zile.
Însă, protestelor de acum le lipsește marca Occupy. Marca e ușor de cunoscut: la evenimentele Occupy, ocupația are rolul de a exprima indignarea, dar și, poate cel mai important, de a găzdui un schimb de idei la care participă întreaga masă de manifestanți, fără nicio excepție ori discriminare. Împărtășirea acestor idei duce, după zile de dezbateri, la găsirea de soluții, este crezul Occupy.
„Mişcarea Occupy nu se limitează la a protesta pentru schimbare ci creează împreună cu toată lumea soluţiile către această schimbare. Această mişcare funcţionează ca un generator de soluţii pentru problemele din orice domeniu, folosindu-se de forţa şi expertiza tuturor”, stă scris în manifestul Occupy România.
Pașii Occupy spre un Guvern meritocratic
Prezenți la proteste, cei din Occupy au elaborat o listă clară a intențiilor lor. Propunerile lor sunt scrise în manifestul de mai jos. Este un manifest tipic Occupy, cu pași clar definiți și implicarea, ca organ de validare, a comunității „Piața Universității”.
Astfel, se propune demisia/demiterea lui Traian Băsescu, demisia/demiterea guvernului și numirea unui guvern interimar, ai cărui membri „să fie agreați de Piață”. Guvernul propus de Occupy va avea membri desemnați meritocratic, dar niciun membru nu trebuie să fi avut funcție de autoritate centrală sau locală între 1970 și 20 ianuarie 2012.
Mesajul Anonymous. Hackerii se tem că românii vor fi manipulați politic
Astfel, în Piața Universității se protestează pentru schimbare, dar fără a analiza soluțiile pre și post-schimbare. Indignarea specifică Occupy există, dar generatorul de soluții nu se face văzut. Aste reiese destul de clar din meajul hackerilor de la Anonymous, cu prilejul protestelor, pe care îl redăm integral mai jos.
„Salutări poporului român! Suntem Anonymous.
V-aţi alăturat, într-un final, luptei globale pentru o viaţă mai bună. După 22 de ani de furt, de minciună şi de manipulare, perpetuate de guverne şi de corporaţiile mass-media, vocile voastre se fac auzite încă o dată pe străzile oraşelor.
Trebuie să conştientizaţi că doborârea unui singur om şi alegerea altuia în locul lui nu vă vor rezolva problemele. Acest lucru va permite doar continuarea circului politic care are loc în faţa ochilor voştri de 22 de ani încoace. Conştientizaţi că întreaga clasă politică este coruptă şi că nu serveşte interesele poporului, aşa cum ar trebui!
Mulţi dintre voi ştiţi că lumea este într-o continuă schimbare, mulţi simţiţi asta. Nu vă pierdeţi speranţa pentru că Anonymous este alături de voi. Trebuie să fim uniţi în faţa guvernelor şi să ne facem auziţi pentru că noi suntem poporul lumii care vrea să pună capăt sclavagismului economic şi monetar.
România, ia atitudine!
Pentru o democraţie adevărată,
Pentru viitorul identităţii şi al tradiţiilor poporului,
Luptă pentru o schimbare reală!
Suntem Anonymous, TREZIŢI-VĂ!”
Cum a ajuns mobilul lui Băsescu pe internet?
După ce Anonymous a anunțat că sprijină protestul din România, presa a început să dezbată: ce va urma? În alte țări, atunci când Anonymous s-a implicat, unele siteuri guvernamentale sau ale unor corporații au fost atacate și au afișat mesaje de protest. În România, mâna Anonymous pare să fi dus la publicarea, pe un site, a unei lungi liste de numere de telefon ale unor politicieni români, începând cu toate numerele folosite de Traian Băsescu.
„Fă-i să simtă ceea ce simți tu, spune-le asta, de sute de ori pe zi. Din momentul acela pentru ei se oprește jocul. Arată-le ce înseamnă frica!!! Putem învinge”, este mesajul care însoțește lista. Anunțul publicării listei a fost făcut chiar pe pagina de Facebook a Occupy România. Legăturile dintre Anonymous și Occupy sunt extrem de strânse, hackerii susținând mișcările de ocupație în toate țările în care astfel de mișcări au avut loc.
Mâine, citiți pe greatnews.ro un articol despre un controversat proiect economic în România, altul decât exploatarea de la Roșia Montantă. Persoanele care îl contestă – și sunt foarte multe – ar urma să se alăture grupului „Piața Universității” la proteste.
Poți citi și o analiză a protestelor din Ungaria.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: