Border Cave din Africa de Sud / Foto: Androstachys Wikimedia Commons
Mai multe obiecte descoperite în anii ’70 într-o peșteră din Africa de Sud au fost datate mai precis de către oamenii de știință, iar rezultatele au fost spectaculoase: artefactele datau de acum 44.000 de ani, fiind de două ori mai vechi decât se credea până acum, relatează news.com.au.
De pildă, bucata de ceară de albine împachetată în plante, descoperită în Border Cave, la granița dintre Africa de Sud și Swaziland, datează de acum 40.000 de ani. Este cea mai timpurie dovadă de folosire a acesteia de către oameni. Se pare că ceara de albine era combinată cu rășină pentru a atașa lamele din piatră sau din os pe coada armelor sau a uneltelor.
În peșteră au fost descoperite și mărgele din coji de ou de struț, vârfuri de săgeți din os și bețe din lemn pentru săpat. „Aceste bețe de săpat de la Border Cave sunt cele mai vechi artefacte de acest tip din Africa”, a declarat Paola Villa, curator la Muzeul de Istorie Naturală al Universității din Colorado, potrivit sursei citate.
Vârfurile foarte subțiri din os găsite în grotă i-au determinat pe cercetători să creadă că, în acea perioadă, la Border Cave aveau loc schimbări majore în ceea ce privește tehnica de vânătoare. Dacă până atunci arma principală de vânătoare era sulița cu vârful din piatră, vârfurile din os indică faptul că oamenii începeau să folosească arcul și săgeata.
Datarea cu Carbon 14 a acestor artefacte a fost realizată de o echipă internațională de oameni de știință, sub conducerea lui Francesco d’Errico de la Centrul Național Francez de Cercetări Științifice. Rezultatele au fost publicate în „Proceedings of the National Academy of Sciences”.
Dacă ți-a plăcut acest articol, dă-ne un like pe pagina noastră de Facebook.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: