AcasăSocialSănătateOamenii de știință au descoperit două tipuri principale ale noului coronavirus

Oamenii de știință au descoperit două tipuri principale ale noului coronavirus

-

Un grup de cercetători chinezi a descoperit că există două tipuri principale de coronavirus care pot provoca infecții. Oamenii de știință de la Universitatea din Beijing și de la Institutul Pasteur din Shanghai au concluzionat că un tip mai agresiv de coronavirus este asociat cu epidemia din Wuhan, iar tulpina acestuia a fost găsită în 70% din analizele studiate. La celelalte 30% de analize s-a descoperit o formă mai ușoară a infecției.

Specialiștii spun că prevalența virusului mai agresiv s-a redus după începutul lunii ianuarie 2020. „Aceste constatări susţin cu tărie nevoia stringentă pentru aprofundarea imediată şi exhaustivă a studiilor care combină date genomice, epidemiologice şi statistici privind simptomele clinice ale pacienţilor cu boala coronavirus 2019 (COVID-19)”, au mai specificat oamenii de ştiinţă.

Concluziile studiului au fost publicate, marţi, în National Science Review, jurnalul Academiei de Ştiinţe din China.

În România au fost înregistrate până acum 5 cazuri de infecții cu noul coronavirus. Cel mai recent a fost anunțat miercuri, 4 martie. Este vorba despre un tânăr de 16 ani din județul Timiș.

Primul pacient infectat cu noul coronavirus, un tânăr din Gorj, care a intrat în contact cu un italian care a venit în vizită în România, a fost declarat vindecat. Celelalte persoane internate sunt în stare bună, potrivit medicilor.

4.500 de teste rapide pentru depistarea coronavirus, 3 milioane de măști, 300 de mii de costume de protecție și 300 de mii de mănuși de protecție urmează să ajungă în România în următoarea săptămână, iar autoritățile negociază cumpărarea altor două milioane de măști cu 3 pliuri și 750.000 de măști standard FFP2, a declarat miercuri ministrul desemnat al Sănătății, Victor Costache, la Parlament.

„La nivelul Chinei s-a reușit o stagnare a epidemiei de coronavirus, ceea ce reprezintă o veste bună, dar, din păcate, a crescut numărul de cazuri în Italia, Franța și Iran”, a mai declarat ministrul Costache.

În Europa, cea mai gravă situație este în Italia, unde au fost înregistrate, până acum, peste 2.000 de infecții, iar peste 70 de pacienți au decedat.

FOTO: coyot/Pixabay.com

 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...