Oameni de știință români, implicați într-o descoperire a cauzelor cancerului

celule
Foto: TenOfAllTrades Wikimedia Commons

Patru mutaţii genetice, implicate în apariţia şi evoluţia cancerului căilor biliare – o formă rară şi mortală de cancer hepatic, au fost descoperite de cercetătorii români de la Institutul Fundeni, împreună cu echipe din SUA, Singapore şi Thailanda, a anunţat astăzi profesorul Irinel Popescu.

Potrivit cercetătorilor, această descoperire ar putea ajuta medicii să depisteze tumorile în stadii incipiente, imediat ce vor fi dezvoltate teste specifice.

„Acest lucru va permite să se facă profilul genetic al fiecărui pacient, să se diagnosticheze precoce, să se facă un prognostic al bolii şi să existe o terapie personalizată. Acum, în România, sunt sute de bolnavi cu acest tip de cancer – colangiocarcinomul hepatic, care are o rată de supravieţuire medie de doi ani”, a mai spus Popescu, potrivit mediafax.ro.

Descoperirea a fost posibilă după zece ani de cercetări în trei laboratoare, aflate în Bucureşti, la Institutul Fundeni, în Singapore şi în Statele Unite. În acest interval au fost diagnosticaţi cu cancer de căi biliare 273 de bolnavi, printre care 45 de români, iar medicii au analizat tumorile maligne din perspectivă genetică.

Succesul echipei de cercetători, menționat în Nature Genetics

În acelaşi context, prof. Irinel Popescu a vorbit, prin comparaţie, de mutaţiile genetice care favorizează cancerul de sân. „Dacă în cancerul de sân 10 la sută din totalul cazurilor sunt puse pe seama modificărilor genelor BRCA1 şi BRCA2, iar la femeile care prezintă aceste mutaţii se practică mastectomia, în cazul ficatului lucrurile sunt mai complicate, pentru că nu poţi extirpa ficatul”, a spus el.

Succesul echipelor de cercetători români şi străini a fost menţionat şi în două articole din noiembrie ale publicaţiei Nature Genetics.

Echipa de cercetători de la Institutul Fundeni va extinde studiile şi pe identificarea unor gene mutante responsabile de apariţia cancerului de pancreas.

„O viitoare colaborare cu cercetătorii din Singapore se va face pe baza unui grant obţinut de specialiştii din această ţară în domeniul cancerului de pancreas”, a spus Popescu.

Pe de altă parte, prof. Popescu a anunţat că în curând se va înfiinţa un centru de excelenţă în medicină translaţională, pentru cercetare în domeniul geneticii, acesta urmând să reunească toate laboratoarele de cercetare şi cercetătorii români şi din străinătate, printr-o investiţie de 10 milioane de euro.

Dacă ți-a plăcut acest articol, te poți alătura, cu un Like, comunității de cititori de știri pozitive de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: