AcasăFapt diversO turistă în vârstă de 36 de ani a murit după ce...

O turistă în vârstă de 36 de ani a murit după ce a fost înjunghiată de un pește-spadă

-

O turistă în vârstă de 36 de ani din Italia a murit în timp ce făcea surf în Indonezia, după ce a fost înjunghiată în piept de un pește-spadă, transmite BBC.

Vineri, Giulia Manfrini din Torino făcea surf în apele Insulelor Mentawai din provincia Sumatra de Vest, când a fost lovită în piept de un pește-spadă. „Informația pe care am primit-o de la șeful districtului sud-vest Siberut a fost că a avut loc un accident cu un cetățean italian. În mod neașteptat, un pește-spadă a sărit spre Manfrini și a înjunghiat-o chiar în piept”, a declarat Lahmudin Siregar, șeful interimar al Agenției Regionale de Management al Dezastrelor din Mentawai Islands Regency.

Doi martori au încercat să îi acorde primul ajutor, iar apoi tânăra a fost dusă la un centru medical. „Chiar și cu eforturile curajoase ale partenerului ei, ale personalului local din stațiune și ale medicilor, Giulia nu a putut fi salvată”, a scris pe Instagram James Colston, care deținea o agenție de turism împreună cu Manfrini.

Colston a spus că fosta sa colegă a suferit „un accident ciudat”, adăugând că „a murit făcând ceea ce iubea, într-un loc pe care l-a iubit”. „Giulia a fost forța vitală a acestei companii, iar toți cei care au intrat în contact cu ea își vor aminti de entuziasmul ei molipsitor pentru surf, zăpadă și viață”, a completat el.

Sursa: Chris_and_Ralph / pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Declarație curajoasă a unei judecătoare de la Curtea de Apel București...

0
Raluca Moroșanu, o judecătoare de la Secția 1 Penală a Curții de Apel București (CAB), a declarat public, înainte de conferința de presă organizată...

Cât de mult au greșit sondajele publicate înainte de alegerile din...

0
O analiză a celor 15 de sondaje de opinie publicate înainte de ziua votului din Capitală arată că nicio casă de sondare nu a...

Singurul sector din București în care nu a câștigat Ciprian Ciucu....

0
Ciprian Ciucu, primarul PNL de la Sectorul 6, este noul primar general al Capitalei, după ce a obținut 36,16% din voturile bucureștenilor care au...