O turistă fost ucisă după ce a adormit în dormitorul unui străin pe care l-a confundat cu camera ei de hotel

țara galilor barmouth

Barmouth. Foto: InspiredImages / pixabay.com

O turistă în vârstă de 71 de ani din Birmingham, Marea Britanie, a fost ucisă după ce a confundat camera de hotel în care stătea, relatează „The Telegraph”.

Femeia se afla în orașul de pe costă Barmouth, din Țara Galilor, și a luat locuința lui David Redfern drept camera sa de hotel. Ea a petrecut alături de prietenii săi, a consumat alcool, iar la întoarcere a intrat în casa respectivă și a adormit înăuntru, crezând că se află în camera sa.

Incidentul s-a petrecut în iulie anul trecut, iar acum a început procesul în care Redfern este acuzat de crimă.

Margaret Barnes a mers să își viziteze prietenii din oraș și a petrecut seara alături de ei. Deoarece era băută, la întoarcere a confundat casa lui Redford cu hotelul la care se cazase. Amândouă clădirile se aflau pe aceeași stradă cu vedere la mare.

Femeia a adormit într-unul dintre paturile din casă. Când a descoperit-o dormind înăuntru, Redfern, în vârstă de 46 de ani, a apucat-o de picioare și a tras-o pe scări. Apoi a lovit-o și a călcat-o în picioare, după care i-a aruncat valiza în stradă.

Potrivit procurorului de caz, rănile femeii au fost „catastrofale”. Ea a fost lovită la ficat și a avut mai multe coaste rupte.

Barnes a reușit să iasă din casă și s-a plâns de dureri în piept, dar Redfern a râs de ea. Femeia și-a pierdut cunoștința și a făcut stop cardio-respirator. Vecinii au încercat să o resusciteze, dar ea a murit acolo din cauza traumatismelor suferite.

O examinare post-mortem a arătat că femeia avea hemoragie internă.

Redfern a susținut că Barnes ar fi fost agresivă cu partenera sa și că femeia de 71 de ani s-ar fi împiedicat și ar fi căzut. El neagă acuzațiile de crimă ce i se aduc și spune că nu a lovit-o.

„Doamna Barnes a murit deoarece a avut ghinionul să dea peste un bărbat care este un bully agresiv”, a declarat Michael Jones, procurorul care se ocupă de acest caz.

Margaret Barnes era soție, mamă și bunică. Procesul are loc la o instanță de judecată din Caernarfon, Țara Galilor, și va dura circa 3 săptămâni.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version