O tânără a ajuns la spital după ce un bărbat i-a pus droguri în băutură. Mama ei a povestit întreaga întâmplare

O mamă a povestit clipele grele prin care a fost nevoită să treacă fiica ei, în vârstă de 18 ani, care a fost drogată într-un club și apoi a ajuns la spital cu crize.

Millie Taplin, din Essex, Marea Britanie, a fost filmată de mama ei, la spital, după ce a fost drogată și a ajuns pe patul spitalului. Potrivit The Mirror, un bărbat i-a pus un drog în băutură, care încă nu a fost identificat de medici.

Bărbatul se afla într-un grup de persoane pe care le cunoștea, i-a oferit băutura și i-a spus „încearca asta”. La scurt timp, tânăra a fost dusă la spital. Medicii cred că i-a fost dat un cocktail de droguri, „unul care să o paralizeze și altul care să o lase inconștientă”.

„Sincer, am crezut că am intrat într-o scenă dintr-un film de groază, Exorcistul. Mă gândeam ce se întâmplă, ce i s-a dat. Mâinile îi erau încleștate, la fel ca și mandibula, fața îi era distorsionată, arăta posedată. Nu am văzut așa ceva în viața mea. Nici nu știam ce drog ar fi putut face așa ceva. Deși este tulburător, dacă asta salvează o fată, atunci merită să vadă toată lumea. Nimic nu te poate pregăti să vezi asta”, a spus mama fetei pentru presa britanică.

Pe litoralul românesc este alertă din cauza unui nou tip de drog. Este vorba despre Funny Gas, un gaz inhalat de tineri din baloane. Potrivit reprezentanților Agenției Naționale Antidrog, în stațiunile din sud acest tip de drog este din ce în ce mai folosit.

„La petrecerile organizate de regulă pe plajă, adolescenții și tinerii inhalează protoxid de azot (N2O) din baloanele umflate cu ajutorul unui dispozitiv (sifon) ce are încorporat un cartuș care degajă în interiorul balonului substanța mai sus menționată.

Protoxidul de azot (N2O) – gazul ilariant, cunoscut și sub denumirea de „funny gas”, este un sedativ incolor și inodor și este folosit în domeniul medical, sub supraveghere medicală, în combinație cu alte substanțe, în special ca anestezic, dar și în domeniul alimentar, la prepararea cremelor de tip frișcă (inhalarea acestei substanțe fiind strict interzisă).

Ca și efecte negative menționăm încetinirea timpului de reacție a corpului uman, transpirația excesivă, greață, vărsături, amețeală, oboseală, halucinații, distorsiuni de sunet și pierderi de memorie. Efectele se amplifică ca urmare a creşterii cantităţii de gaz inhalat sau a inhalării gazului prea rapid și în combinație cu alcoolul.

În cazul în care, după inhalare, semnele și simptomele sunt cele ale unei reacții alergice (febră, frisoane, urticarie, respirație dificilă), este recomandabilă solicitarea de urgență a ajutorului medical.

Agenţia Naţională Antidrog atrage atenţia asupra pericolului consumului de substanţe interzise şi recomandă tinerilor și părinţilor să se adreseze specialiştilor Centrelor de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, pentru accesarea serviciilor oferite de ANA în domeniul prevenirii şi asistenţei acordate consumatorilor de droguri”, transmite Agenția Națională Antidrog.

De asemenea, ANA recomandă:

Adolescenţilor:

  • să îşi aleagă cu grijă grupul de prieteni şi să îl schimbe în cazul în care aceştia exercită o presiune negativă asupra lor;
  • să îşi petreacă timpul liber prin activităţi sănătoase şi adecvate vârstei;
  • să evite persoanele care oferă, chiar şi gratuit, substanţe necunoscute, spunând că sunt legale şi nu produc efecte negative asupra organismului;
  • să refuze invitaţiile făcute de diferitele persoane de a le urma în locuri retrase pentru a le oferi “ceva”.

Părinţilor:

  • să îşi asculte copiii – ascultarea reprezintă primul pas pentru a îi creşte sănătos şi în siguranţă;
  • chiar și în situații foarte dificile, o legătură emoțională puternică între părinte şi copil reduce riscurile la care acesta este expus;
  • să aloce, zilnic, timp şi atenţie copilului;
  • să stabilească reguli clare de comportament și consecințe rezonabile pentru încălcarea lor.

Administratorilor și personalului angajat din cluburi/terase baruri:

  • să supravegheze cu atenție, prin agenții de securitate sau personalul desemnat, incinta clubului/terasei/barului;
  • să nu permită accesul persoanelor în incinta clubului/terasei/barului cu substanțe psihoactive asupra lor;
  • să sune la numărul unic de urgență 112 în cazul în care anumite persoane au probleme de sănătate și să acorde măsuri de prim ajutor până la venirea echipajului de ambulanță.