O tânără studentă din București a ales să-și dea în judecată părinții, solicitând o pensie lunară de 2.000 de lei până la împlinirea vârstei de 26 de ani, în ciuda sprijinului constant și substanțial primit din partea acestora. Mai mult, a pierdut procesul împotriva propriilor săi părinți. Judecătoria Sectorului 6 a respins ca neîntemeiată cererea.
Soluția instanței, din 14 aprilie 2025, nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, potrivit portalului instanțelor de judecată, citat de Libertatea.
Tânăra din București, în vârstă acum de 21 de ani, este studentă la ASE în București. Ea și-a dat în judecată părinții în aprilie 2024, pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 fiind deschise în paralel două acțiuni.
Prima a vizat emiterea unei ordonanțe prin care părinții să fie obligați să plătească lunar o sumă de bani. Cererea a fost însă respinsă de instanță încă din vara anului trecut.
Cea de-a doua acțiune a avut ca obiect soluționarea fondului cauzei, respectiv stabilirea unei pensii lunare de întreținere până la finalizarea studiilor sau până când tânăra va împlini vârsta de 26 de ani. Nici în acest dosar fata nu a obținut câștig de cauză.
Potrivit actelor din dosar, părinții susțin că i-au oferit fiicei lor, în mod constant, aproximativ 3.500 de lei lunar, sumă destinată să acopere cheltuielile uzuale, inclusiv plata profesorilor pentru meditații, dar și pentru nevoile personale. Mai mult, aceștia i-au pus la dispoziție un apartament complet utilat, situat în sectorul 6 al Capitalei. Locuința a fost refuzată de tânără, în ciuda disponibilității părinților de a-i plăti chirie într-un alt apartament ales de ea sau chiar de a-i cumpăra unul nou.
Familia susține că a încercat să o ajute și profesional, oferindu-i un loc de muncă în compania în care lucrează tatăl, într-un domeniu în care ea se pregătește. Nici această propunere nu a fost acceptată.
Tânăra a rămas fermă în cererea sa: o pensie lunară de 2.000 de lei, obținută printr-o decizie judecătorească.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: