O salină din România a fost închisă, după ce bolovani uriași de sare s-au prăbușit din tavan

salina târgu ocna

Foto: Andrei Dan Suciu / Wikipedia.org

Salina Târgu Ocna din județul Bacău a fost închisă, după ce mai multe blocuri de sare, grele de zeci de kilograme, s-au prăbușit din tavan în timp ce mai mulți turiști erau înăuntru. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, relatează Știrile PRO TV.

Incidenul a avut loc duminica trecută, însă abia joi, 7 noiembrie, salina a fost închisă. Conducerea salinei a anunțat incidentul către superiorii din București abia miercuri. Din acest motiv, atât directorul salinei, cât și directorul adjunct, au fost demiși astăzi. Salina Târgu Ocna se află în administrarea companiei Salrom (Societatea Națională a Sării), care este singurul producător de sare din România.

Potrivit sursei citate, duminică dimineaţă, la numai câteva minute după ce primul autobuz cu turişti a intrat în salină, din tavan au căzut bucăți mari de sare, într-o zonă accesibilă vizitatorilor. Ulterior, conducerea salinei a adunat o parte din blocurile de sare și a împrejmuit zona, însă vizitatorii au putut în continuare să intre în salină. Acum, Salrom a închis salina și a început o anchetă internă pentru a verifica dacă inspecțiile tehnice periodice s-au făcut la timp.

Salina Târgu Ocna este o exploatare minieră a sării aflată în stațiunea balneoclimaterică Târgu Ocna din județul Bacău. Este a treia cea mai mare salină și una din cele mai vechi din România, potrivit Wikipedia.org. Deține cea mai mare bază de tratament din țară, amplasată în mina Trotuș la 240 de metri adâncime, unde pacienții vin pentru relaxare, mișcare și tratarea afecțiunilor respiratorii. În interior este amenajat și un lăcaș de cult, ce poartă hramul Sfintei Varvara. De asemenea, există și un muzeu al sării.

Foto: Andrei Dan Suciu / Wikipedia.org

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version