AcasăSocialO româncă ucisă în perioada comunistă ajunge în calendarul catolic

O româncă ucisă în perioada comunistă ajunge în calendarul catolic

-

O tânără româncă ucisă în timp ce se întorcea de la liturghie a fost beatificată sâmbătă, 22 septembrie.

Veronica Antal a trăit doar 23 de ani, între 1935 și 1958, dar a fost un exemplu de credință, consideră Biserica Catolică.

Martiriul pentru credință al fetei a fost recunoscut de Papa Francisc în luna ianuarie 2018. Veronica a fost beatificată la Nisiporești, localitatea sa natală din județul Neamț, informează agerpres.ro.

Un trimis al Papei, prezent la beatificare

Potrivit unui comunicat al Provinciei franciscane din România, transmis agenției de știri, Sfânta Liturghie a beatificării a fost prezidată de trimisul Papei Francisc, cardinalul Angelo Amato.

Prin declararea ei ca fericită, Veronica Antal va fi înscrisă în calendarul bisericesc al Ordinului Fraţilor Minori Conventuali şi al Bisericii Catolice locale. Sărbătoarea ei religioasă va fi stabilită ulterior, ţinând cont de data de 24 august, ziua martiriului său, când a fost ucisă din ură faţă de credinţă la Hălăuceşti (Iaşi).

Veronica Antal este prima tânără româncă şi primul laic român ridicat la cinstea altarelor de Biserica Catolică. Este, totodată, al doilea membru al Ordinului Franciscan din România beatificat, după Fericitul Ieremia Valahul; al şaselea român ridicat la cinstea altarelor, după fratele capucin Ieremia Valahul, episcopul Szilard Ignac Bogdanffy, episcopul Janos Scheffler, monseniorul Vladimir Ghika şi episcopul Anton Durcovici; al treilea român înscris de Papa Francisc în rândul fericiţilor şi sfinţilor Bisericii Catolice.

Cine este Veronica Antal

Născută pe 7 decembrie 1935, la Nisiporeşti (Neamţ), Veronica Antal s-a înscris încă din adolescenţă în Ordinul Franciscan Secular (Terţiar). În acea perioadă istorică, ordinele religioase catolice erau interzise prin lege în România.

În seara zilei de 24 august 1958, în timp ce se întorcea de la Sfânta Liturghie din parohia din Hălăuceşti, a fost atacată de un tânăr şi ucisă.

Încă din primele momente ale morţii ei, credincioşii din localitatea natală şi din împrejurimi au considerat-o sfântă şi martiră, exemplul vieţii ei de credinţă răspândindu-se apoi în ţară şi peste hotare. Cauza ei de canonizare a fost deschisă în anul 2003 în Dieceza de Iaşi, documentaţia fiind coordonată de pr. Damian Gheorghe Pătraşcu, vice-postulator, în numele Provinciei Sf. Iosif a Fraţilor Minori Conventuali din România.

Beatificarea este actul prin care Papa, în urma unor investigaţii începute în dieceză şi continuate la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor, acordă unui creştin catolic decedat care a fost martirizat sau care a practicat toate virtuţile în chip eroic titlul de “Fericit” şi permite să i se aducă un cult public de către un grup limitat de credincioşi, cum ar fi o ţară, o dieceză.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Chiar vine apocalipsa fiscală? Cât este impozitul pe dividende și pe...

0
Creșterea impozitului pe dividende la 16% și a celui pe profit la 19% pare să fie una dintre măsurile asupra cărora partidele au căzut...

România și creșterea TVA. TOP 35 – care sunt țările europene...

0
Deși președintele Nicușor Dan a promis în campania electorală că TVA-ul nu va crește, mărirea taxei pe valoarea adăugată de la 19% la 21%...

Ce ministere își doresc partidele în următorul Guvern

0
PSD, PNL, USR și UDMR pare să se fi pus de acord pentru constituirea unui guvern. Social-democrații au propus să există o rocadă și...