O româncă a fost ținută captivă 10 ani în Italia

FOTO: Captură video
FOTO: Captură video

Carabinierii italieni au salvat o româncă și cei doi copii ai săi, după ce a stat timp de 10 ani sechestrată într-o localitate din Calabria, în sudul Italiei. Potrivit presei italiene, din 2007 și până astăzi, româncă, acum în vârstă de 29 de ani, a fost ținută captivă într-o cameră subterană improvizată.

Anchetatorii spun că a fost abuzată sexual de nenumărate ori. Cei doi copii sunt rezultatul violurilor. Coșmarul a început când româncă avea doar 19 ani. A ajuns în Lamezia să lucreze la o familie de italieni ca îngrijitoare. După ce a murit bătrâna, fiul acesteia a început să-și facă un plan diabolic.

Cei doi copii au fost obligați să trăiască în aceleași condiții ca mama lor, într-o pivniță, în spatele unei uși legate cu lanțuri, fără apă, electricitate, printre șobolani. Patul era improvizat din mai multe cartoane.

Polițiștilor le-a atras atenția băiatul cel mare, care era în mașină cu italianul în vârstă de 50 de ani în timpul unui control de rutină. Acesta era murdar și cu hainele rupte. Carabinierii au cerut să stea de vorbă cu mama băiatului. Apoi au început o anchetă, iar ce au descoperit i-a șocat.

Jurnaliștii italieni spun că oamenilor legii nu le-a fost greu să-și dea seama că femeia era pur și simplu o sclavă și nu mai conștientiza ce i se întâmplă după atâția ani de tortură. Nu se mai spălase de un an și avea răni pe corp cusute cu ață pescărească.

Împreună cu cei doi copii a fost mutată într-o casă, iar bărbatul, care are antecedente penale pentru abuzuri sexuale, a fost reținut și așteaptă în arest decizia judecătorilor.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.