O româncă a ieșit la cerșit cu cizme Michael Kors, geantă Coach și iPhone

FOTO: Poliția New Jersey
FOTO: Poliția New Jersey

O româncă în vârstă de 34 de ani a fost reținută de poliția din New Jersey fiind acuzată că cerșea pe marginea unei șosele aglomerate. Aceasta stătea pe marginea străzii cu o pancartă pe care era scris un mesaj și era lipită poza unui bebeluș.

„Am un bebeluș. Vă rog, în numele lui Dumnezeu, ajutați-mă să-i cumpăr lucruri și scutece copilului”, scria pe pancartă, în limba engleză.

Potrivit Daily Mail, polițiștii care au reținut-o au fost surprinși de faptul că aceasta purta haine scumpe, de firmă. Printre altele, purta cizme marca Michael Kors, geantă Coach, avea un iPhone de ultimă generație și 500 de dolari în geantă.

Aceasta a spus în fața polițiștilor că face parte dintr-un grup de femei care face naveta zilnic pentru cerșit, din cartierul Queens, din New York, până în New Jersey. Femeia a fost amendată pentru îngreunarea traficului rutier și pentru că a cerut bani sub un fals pretext.

„Este frumos să faci acte de caritate, dar nu este o idee bună să donați bani cuiva cu o pancartă pe marginea drumului. Dacă observați o persoană care are nevoie de ajutor, sunați la sediul nostru, iar ofițerii vor sosi imediat”, a transmis poliția din New Jersey.

Polițistul Victor Correia, care a dat informații despre acest caz, a declarat că românca ar fi câștigat sume consistente din cerșit. „Avea o geantă scumpă, avea o haină scumpă și pantofi scumpi. Își făcuse recent unghiile și avea un iPhone X.

A recunoscut că face parte dintr-o grupare mai mare și că membrii rețelei sunt plasați în puncte strategice din New Jersey pentru a cerși”, a spus polițistul american.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.