O româncă a murit în urma unei operații de cezariană în Marea Britanie

gabriela pintilie marea britanie naștere

Foto: Arhiva familiei / The Guardian

Gabriela Pintilie, o româncă în vârstă de 36 de ani din Marea Britanie, a murit după ce a născut la Spitalul Universitar Basildon din Essex deoarece nu a primit suficient sânge, relatează publicația „The Guardian”.

Femeia a pierdut 6 litri de sânge în timpul operației de cezariană prin care a născut-o pe fiica sa în februarie 2019.

O anchetă a stabilit că ea a suferit o hemoragie masivă și a murit la câteva ore după naștere deoarece nu a primit tot sângele pe care doctorii l-au cerut pentru transfuzie.

Femeia născută în România locuia în Grays, Essex, și trebuia să nască prin cezariană al doilea său copil pe 28 februarie 2019. Însă ea a ajuns la maternitate cu 3 zile mai devreme după ce i s-a rupt apa.

După o serie de întârzieri, medicii au decis să încerce să inducă o naștere vaginală, însă fără succes. Așa că în seara următoare a născut prin cezariană.

Copilul s-a născut sănătos la ora 21.34, pe 26 februarie, iar Gabriela Pintilie a fost dusă de urgență într-un bloc operator din cauza hemoragiei masive. Femeia a murit la 4.41 dimineața, pe 27 februarie.

Doctorul Malcom Griffiths, un ginecolog neafiliat cu Spitalul Basildon care a fost adus ca martor expert, a declarat că în timpul operației de cezariană, până la ora 22.00, Pintilie a pierdut 600 de ml de sânge, adică o cantitate de normală. Însă în următoarea jumătate de oră a mai pierdut doi litri.

Medicii au cerut sânge și produse pentru coagularea sângelui: două unități de sânge din grupa 0 (donator universal) și 6 unități din grupa ei de sânge. Nu i-a fost administrat niciun produs pentru coagularea sângelui.

Potrivit unui raport al serviciului de transfuzii, pentru pacientă s-au eliberat 8 unități de sânge, însă două au fost apoi returnate. „Din cauza confuziei ele nu au fost administrate. Pe scurt, era disponibil mai mult sânge, dar el nu a fost folosit”, a explicat Griffiths.

Griffiths a mai spus că nașterea Gabrielei Pintilie a fost întârziată din cauza volumului mare de muncă din spital și de complicațiile apărute la un alt pacient.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version