O profesoară a tăiat unghiile unor eleve până la sânge folosind o foarfecă mare

eleve unghii tăiate foarfecă constanța

Foto: Captură Ziua de Constanța YouTube / Libertatea

În timpul unui curs de practică ținut într-o unitate alimentară, o profesoară din Constanța a tăiat unghiile unor eleve folosind o foarfecă, iar una dintre fete a fost rănită ușor, relatează „Libertatea”.

Potrivit unor surse citate de ziar, la ședințele cu părinții acestora li s-a cerut să nu le mai permită fetelor să vină la școală cu unghii lungi.

Fetele în cauză, eleve în clasa a X-a, nu s-au conformat cerinței, iar profesoara a observat acest lucru în timpul orei de practică. Ea a luat o foarfecă mare și le-a tăiat unghiile, tăind până la sânge degetul unei eleve.

Profesoara a fost reclamată la conducerea școlii, apoi la Inspectoratul Școlar Constanța.

Sorin Mihai, inspectorul general al ISJ Constanța, a declarat că profesoara, care era angajată la plata cu ora, a fost suspendată și nu mai predă în școală. A fost demarată și o anchetă disciplinară.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version