AcasăSocialO primărie va monta un nou indicator rutier: „Oprește motorul”

O primărie va monta un nou indicator rutier: „Oprește motorul”

-

Primăria Sectorului 2 al Capitalei a lansat în consultare publică un proiect de hotărâre gândit să îmbunătățească calitatea aerului și să protejeze sănătatea copiilor.

„Primăria Sectorului 2 al Municipiului București anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ: Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului «Oprește motorul» pentru realizarea și amplasarea indicatoarelor de informare cu semnificația «Pentru sănătatea copiilor oprește motorul când staționezi»”, scrie pe pagina oficială a Primăriei.

Problema identificată este „poluarea aerului”, despre care Primăria Sectorului 2 spune că reprezintă una dintre principalele cauze ale problemelor respiratorii în rândul populației, afectând în special copiii, aceștia fiind expuși zilnic la emisii nocive provenite din traficul rutier intens, în special în zonele din proximitatea unităților de învățământ.

Soluția propusă constă în realizarea și amplasarea indicatoarelor de informare cu mesajul „Pentru sănătatea copiilor, oprește motorul când staționezi” în toate zonele de proximitate a unităților de învățământ preuniversitar, a locurilor de joacă cu parcări în proximitate și a altor locuri unde se constată nevoia de avertizare.

„Impactul scontat al proiectului vizează reducerea poluării prin micșorarea timpului în care autovehiculele staționează cu motorul pornit, protecția și îmbunătățirea sănătății copiilor pe termen lung, precum și îmbunătățirea calității aerului, crearea unei culturi urbane de responsabilitate civică, prin promovarea conștientizării, cu privire la impactul poluării asupra sănătății”, mai arată Primăria.

Documentația aferentă proiectului de hotărâre privind aprobarea proiectului „Oprește motorul” pentru realizarea și amplasarea indicatoarelor de informare cu semnificația ”Pentru sănătatea copiilor oprește motorul când staționezi” include anexa, referatul de aprobare, precum și rapoartele de specialitate.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Postarea prin care Ilie Bolojan le-a mulțumit românilor pentru susținere, mai...

0
Postarea publicată de premierul Ilie Bolojan pe Facebook în urmă cu 2 zile a strâns aproape 150.000 de aprecieri, mai multe decât a strâns...

Ce scrie presa internațională despre ce s-a întâmplat ieri în România:...

0
Politico, Reuters, Le Monde, AFP, Bloomberg și alte publicații europene și internaționale analizează pe larg evenimentele de ieri pe scena politică din România.Presa internațională...

Care sunt cele 6 mari companii de stat din care Guvernul...

0
Guvernul Bolojan vrea să listeze la bursă mai multe companii de stat, precum CEC Bank, Portul Constanța sau Poșta Română, iar în cazul câtorva...