O primă ipoteză legată de incendiul de la pensiune. La mansardă erau reșouri pentru că era frig, spun angajații

incendiu ferma dacilor

Sursa: Antena 3 CNN

Autoritățile iau în calcul varianta unui scurtcircuit la un reșou din mansarda pensiunii Ferma Dacilor, relatează Antena 3 CNN.

Potrivit unor surse citate de postul de televiziune, angajații de la Ferma Dacilor spun că la mansardă erau reșouri.

Mai mulți angajați ai pensiunii sunt audiați astăzi de poliția prahoveană.

Oamenii susțin faptul că au existat rude ale patronului care au cerut reșouri pentru mansarda acestei clădiri, având în vedere că nu era suficient de cald acolo.

De asemenea, o turistă care a fost cazată la pensiune a declarat pentru postul de televiziune Digi 24 că centrala se defectase.

„Atâta am auzit și noi, că au mutat câțiva turiști pentru că s-a defectat centrala, și i-a mutat la căsuțe, atât”, a declarat femeia.

7 oameni au fost găsiți carbonizați în clădirea principală de la pensiunea Ferma Dacilor din satul Tohani, județul Prahova. 2 dintre aceștia erau minori.

Pompierii continuă să caute cea de-a opta persoană care a fost dată dispărută în urma incendiului.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version