O nouă tranșă de sute de mii de doze de vaccin Pfizer vine în România

Sursa: RoVaccinare / Facebook

O tranșă de 345.150 de doze de vaccin Pfizer Biontech va ajunge, luni, în România. Vor fi livrate pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră, iat vaccinurile sunt transportate în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.

Dozele vor fi distribuite astfel:

Peste 2,85 de milioane de români s-au vaccinat până acum cu una sau ambele doze. Până pe 28 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 936.618 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.439 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.744. Dintre acestea, 1.386 sunt internate la ATI.

23.114 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 27.03.2021 (10:00) – 28.03.2021 (10:00) au fost raportate 117 de decese (60 bărbați și 57 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Călărași, Cluj, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 15 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 24 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 36 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 36 decese la categoria de peste 80 de ani.

107 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 8 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

 


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version