O nouă fabrică de aluminiu se construiește în România. 150 de locuri de muncă, investiție de 100 de milioane €

fabrică aluminiu
Foto: jarmoluk / pixabay.com

La Hunedoara se va construi o fabrică modernă de produse extrudate de aluminiu unde vor lucra circa 150 de angajați. Investiţia se ridică la peste 100 de milioane de euro cu TVA, a anunțat Primăria Municipiului Hunedoara.

Societatea Premium Cast SRL a anunţat oficial demararea unei investiţii în valoare totală de peste 100 de milioane de euro pentru construirea şi funcţionalizarea unei fabrici de produse extrudate de aluminiu, cu tehnologii de ultimă generaţie în domeniu, la Hunedoara.

Fabrica se va baza ca materie primă pe deşeuri din aluminiu (care, în prezent, sunt reciclate într-o proporţie foarte mică).

Capacitatea de producţie va fi amplasată pe o suprafaţă totală de 50.000 de mp (din care 20.000 – 25.000 mp ocupaţi cu hale de producţie) pe un teren aflat în Peştişu Mare, pe Drumul Judeţean 687 Sântuhalm – Hunedoara (pe dreapta sensului de mers spre Hunedoara, în dreptul pasajului peste calea ferată).

Sunt deja în derulare operaţiunile de pregătire a terenului, iar construcţia efectivă va începe peste câteva săptămâni şi va dura aproximativ un an şi jumătate.

„Din cel de-al doilea trimestru al anului 2025 ne-am propus să efectuăm primele „probe la cald” în noua fabrică, apoi să începem procesul efectiv de producţie. Într-o primă fază, fabrica va avea 100 – 150 de angajaţi, urmând ca, pe măsură ce procesul de producţie se va dezvolta, numărul salariaţilor să ajungă la 250. Pentru început, vom fabrica produse extrudate de aluminiu pentru domeniul construcţiilor, apoi ne dorim să trecem şi la produse mai complexe – pentru industria automotivelor şi, de ce nu, într-o a treia fază, să producem chiar şi pentru industria aerospaţială.

În ceea ce privește salariile pe care dorim să le oferim, putem spune că, în mod sigur, acestea vor fi peste media salariilor din zonă deoarece una dintre credinţele companiei noastre este aceea că România nu este nicidecum o ţară low-cost, ci o ţară a cărei resursă umană este una extraordinară şi trebuie respectată şi tratată ca atare.

Am ales Hunedoara pentru amplasarea acestei investiţii din trei motive importante: tradiţia oraşului în domeniul metalurgic, infrastructura (conexiunea facilă cu autostradă şi reţelele de utilităţi) şi, nu în ultimul rând, abordarea extrem de deschisă, eficientă şi constructivă a Primăriei municipiului Hunedoara, în special a domnului primar Dan Bobouţanu”, a declarat administratorul PREMIUM CAST, Mihai Mugurel Zaiț.

„Cetăţenii oraşului au semnalat, pe bună dreptate, de-a lungul anilor, nevoia de noi locuri de muncă bine plătite. Iată că acum venim să dăm curs acestei cereri şi, sperăm, să fie doar un prim exemplu important în acest sens. Mă bucur că investiţia este în producţie industrială cu valoare adăugată mare şi sunt convins că, în perioada următoare, şi alţi investitori vor urma exemplul societăţii Premium Cast, care a ales Hunedoara pentru a transpune în realitate un proiect extrem de ambiţios pentru România dar şi avantajos pentru comunitate”, a declarat și primarul Hunedoarei.

Foto: jarmoluk / pixabay.com

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.