O nouă specie urbană: grădinarul de gherilă debutează timid în România

Nu ştie câte grădini are. Poate câteva sute, răspândite prin Londra. Nu a plătit nimic pentru ele. A luat pur şi simplu o sapă, o greblă mică şi un plantator şi s-a apucat să lucreze un pământ care nu-i al lui. Dar bucăţile astea de pământ, decorate frumos, pot bucura mii, zeci de mii de trecători. Richard Reynolds pune ilegal flori în oraşe. Asta îl face fericit.

Când numele îţi apare în Financial Times, lumea va crede că ai o grămadă de bani. Însă poţi fi şi altcineva: un frumos nebun. Aşa e Richard Reynolds, care a vorbit cu GreatNews despre o nebunie care nu-l mai lasă: guerilla gardening. În cuvinte româneşti, simple şi puţine, asta s-ar traduce prin grădinărit de gherilă.O nouă specia urbană: grădinarul de gherilă. Minuni în Londra, debut timid în România

Richard face asta din 2004, iar în jurul său s-a  “constituit un grup infracţional” (ca să împrumutăm terminologia poliţistă) care face minuni: transformă spaţiul urban peste noapte. Sunt mii de grădinari, din sute de oraşe, din zeci de ţări. Chiar şi din România.

Relaxarea de a munci pământul

Chiar dacă viaţa l-a purtat spre un loc de muncă în Londra, Richard nu s-a putut desprinde de imaginea grădinii din Devon, o regiunea predominant agricolă din Marea Britanie.

“Noi nu eram fermieri, dar aveam o grădină mare, păsări şi un spaţiu de cultivat atât de mare încât părinţii nu se puteau ocupa de unii singuri de el. Aşa că, adolescent fiind, am devenit oarecum responsabil de acel pământ şi mi-am petrecut cele mai multe dintre sfârşiturile de săptămână în grădină. Am plantat pomi fructiferi, aveam grijă şi de păsări”. Nu asocia toată această muncă cu o corvoadă. Ba, dimpotrivă.

 “Era pasiune, era felul meu de a scăpa de presiunea examenelor. În timp, am ajuns să fac grădinărit cu încredere şi să îmi doresc să fac asta cât mai des, deoarece puteam să apelez oricând la această activitate atunci când simţeam nevoia de a mă relaxa”.

Trei ghivece nemişcate din 1987, prima ţintă

Prima sa întâlnire cu Londra, oraşul pe care avea să-l schimbe întrucâtva mai târziu, a avut loc pe când avea 11 ani. Îşi aduce aminte de gaşca sa de copii cu “ochii mari, extaziaţi de priveliştile şi sunetele oraşului”. Dar poartă în amintire un episod anume: o călătorie cu autobuzul din Elephant and Castle, o zonă londoneză aglomerată în care avea să locuiască peste ani, spre Thames Barrier (un sistem anti-inundaţii pe fluviul Tamisa).

Nu e o amintire tocmai frumoasă, însă imaginea înregistrată în mintea sa de copil avea să îl inspire. “Şoferul autobuzului nu putea înţelege ce vrem noi să vedem acolo, dar noi eram nerăbdători. Deşi acum nu-mi amintesc prea multe despre Thames Barrier, îmi amintesc acea cursă cu autobuzul şi gândul că, până atunci, nu văzusem o faţă aşa urâtă a oraşului şi nu îmi puteam imagina că, odată, aveam să locuiesc acolo”.

Peste ani, Richard avea să ajungă să trăiască în Londra, tocmai în partea urâtă a oraşului. A continuat însă grădinăritul. Cum locuia într-un bloc uriaş şi prost întreţinut din zona Elephant and Castle, s-a gândit că nişte flori ar schimba un pic faţa locului. A ales un spaţiu din faţa blocului, în care nişte plante ofilite zăceau în trei ghivece mov. Erau nemişcate din 1987. Ziua de marţi, 26 octombrie 2004, avea să fie una de intense dezbateri în faţa blocului. De dimineaţă, ghivecele dispăruseră ca prin minune, iar locul lor fusese luat de plante pitice cu petale roşiatice şi de trei fire înalte, cu multe frunze verzi. Richard a scos din buzunar 67 de lire pentru plantele acestea. Cam mult.

Decontul primului eşec – 21 de lire

Însă acest prim experiment a fost un succes. Încurajat, a urmat o altă misiune în faţa blocului. De această dată, într-un ghiveci uriaş de beton, montat acolo de ceva vreme, cu pământ în el, dar fără plante. Richard a cumpărat primule de 21 de lire şi le-a plantat imediat, în 19 decembrie 2004.

Peste vreo două luni, avea să recunoască, pe blogul său, că acesta a fost primul său eşec ca grădinar de gherilă. „Multe dintre primule au fost smulse şi constat că, recent, au fost înlocuite cu mai puţin frunzoasele cutii de Dr Pepper. Nu ne deranjează grădinăritul altora, dar vă rog plantaţi plante”, scria Richard înntr-un post din 19 ianuarie 2005. Ghiveciul acesta încăpător avea să fie teren de încercări pentru Richard. A scos primule şi a plantat clopoţei, a ajutat plantele cu bălegar, apoi a vrut să vadă cum ar arăta locul cu nişte năsturei.

Lumea începea să pună întrebări, iar Richard era încântat să răspundă. Aşa a strâns primii colegi în acest hobby ciudat, dar sănătos pentru viaţa oraşului. “În anul care a urmat (2005), câţiva prieteni mi s-au alăturat şi am început să facem mai mult, să plantăm mai mult”.

De atunci, nu prea a fost săptămână în care Richard şi gaşca sa de grădinari să nu fi schimbat ceva în Londra. Mai mult, vestea a ajuns mai departe, iar “celule” de grădinari de gherilă au răsărit în alte oraşe britanice, dar şi de peste graniţe.

Grădinarii lui Richard, din Africa de Sud până în Suedia

Primele contacte internaţionale au fost cu grădinari de gherilă din New York şi Toronto. Tot în 2005, proiectul lui Richards a avut parte şi de o primă mediatizare generoasă, la radio, la BBC. Englezul îşi aminteşte: “După acest moment, oameni care îmi erau total necunoscuţi îmi scriau că vor să participe la plantări”. Totul  a evoluat exponenţial.

Astfel, în 2008, Richard a simţit că o carte despre acest subiect ar fi bine primită şi necesară. Aşa a apărut “On Guerilla Gardening”, în Marea Britanie, pentru ca în acelaşi an să ajungă şi în state unde grădinăritul de gherilă a strâns mii de fani: Statele Unite şi Australia. În 2009, cartea era tipărită şi în Franţa , sub titlul “La guerilla jardiniere”. În fine, ediţia în germană. Intitulată “Guerilla Gardening – Ein Botanisches Manifest”, ajungea pe piaţă în 2010.

Popularitatea proiectului se reflectă în blogul lui Richard, guerillagardening.org, unde apar sute de mărturii ale celor care au încercat grădinăritul de gherilă în oraşul lor. Richard e tot timpul invitat să vorbească despre Guerilla Gardening: tocmai a venit din Suedia, iar anii trecuţi a tot călătorit, din SUA până în Africa de Sud, din Franţa şi Italia până în India. Mesajul său a ajuns chiar şi în România, unde tineri din Cluj Napoca şi Bucureşti au încercat să se strângă pentru câteva plantări. Spaţiu neglijat aveau cu duiumul.

Crina şi Ionuţ, grădinari de gherilă pe Magheru

Crina şi Ionuţ au pus mâna pe unelte şi au ieşit, acum un an, la o plantare pe bulevardul Magheru, din plin centrul Capitalei. “Ne-a luat doar o oră, iar, după puţin timp, micul spaţiu a devenit verde”, spuneau cei doi, într-un mesaj preluat de Richard pe site-ul Guerilla Gardening.

Alţi câţiva români s-au organizat şi au acţionat într-un cartier din Cluj Napoca. Dacă tot are această experienţă fantastică în grădinăritul de gherilă, îl provocăm pe Richard la un exerciţiu.

Înfloritorul Bucureşti din mintea celui mai frumos infractor. Încă neprins

Ce ar pune în răzoarele din jurul castanilor, teilor şi plopilor din Bucureşti? El ia exerciţiul în serios şi spune că „s-ar potrivi numai bine o grămadă de aranjamente”. Ar pune acolo levănţică şi nalbe. Ori petunii, rochiţa rândunicii şi şofran.

Asta dacă nu cumva locul ar arăta mai bine cu lalele, floarea soarelui, şerpariţă şi plante agăţătoare. Însă, crede el, grădinarul de gherilă nu trebuie să ţină cont de reguli: aranjamentul ţine de imaginaţia sa.

„Nu te poţi bizui numai pe autorităţi”

De asta şi-a dat seama în anii de Guerilla Gardening. Tot în acest timp a realizat că autorităţile nu sunt capabile să aibă grijă de întregul oraş şi că iniţiativa cetăţeanului este vitală pentru estetica urbană. “Cred că oamenii realizează că trebuie să fie mai responsabili faţă de oraşul lor, că nu te poţi bizui pe autorităţi, deoarece de multe ori nu au resurse. Iar a te implica este mult mai distractiv. Dar, din păcate, implicarea aceasta are loc foarte lent. În mare parte, despre asta e vorba în toată această mişcare, guerilla gardening: să faci oamenii să gândească diferit şi că să realizeze că e distractiv să faci asta, nu o corvoadă”.

În cazul său, acest “distractiv” are mai multe sensuri. Când grădinăreşte prin Londra se simte, în acelaşi timp, “relaxat, mândru, optimist, sociabil”. Însă şi un pic vânat. A avut probleme cu poliţia în aprilie 2008, atunci când un echipaj TV din Suedia a dorit să facă un material educativ, avându-l drept subiect pe Richard. Numai că, deşi nu făcea parte din “scenariu”, Poliţia a apărut în cadru şi a înterupt o plantare, aşa cum se vede în înregistrarea de mai jos. “Ne-am oprit atunci, dar am venit mai târziu şi am terminat treaba”, spune Richard.

“Câştig mai puţin acum, dar asta mă face fericit”

Îl întreb de ce nu face asta legal? De ce nu se duce să ceară voie autorităţilor şi apoi să planteze, fără grija că poliţistul îl poate ridica? “Voiam să fac asta după ideile mele şi nu eram sigur că aş fi primit permisiune dacă aş fi cerut (părerea asta mi s-a confirmat mai târziu, când consiliul local mi-a refuzat o solicitare de plantare într-un loc neîngrijit)”, spune Richard.

Grădinăritul de gherilă a ocupat, a invadat chiar ultimii ani din viaţa lui Richard. De dragul înfrumuseţării Londrei şi apoi a altor oraşe, britanicul a lăsat-o mai uşor cu munca: “Îmi câştig existenţa muncind câteva zile pe săptămână în publicitate, iar în restul timpului fac guerilla gardening. E o obsesie. Câştig mai puţin decât atunci când lucram full time, dar asta mă face fericit”.

Richard insistă că în Guerilla Gardening nu există reguli, deoarece un set de norme ar limita creativitatea oamenilor, esenţială în astfel de proiecte.