O mașină cu 3 persoane a căzut în Dunăre. Salvatorii caută supraviețuitori

brațul borcea mașină
Sursa: ISU Ialomița

Salvatorii de la Stația de pompieri Fetești încearcă să găsească doi bărbați care se aflau într-o mașină care a căzut în Brațul Borcea al Dunării.

În mașină erau 3 bărbați, unul reușind să se salveze singur din autoturism, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Ialomița.

„Prin apel la 112, în cursul acestei dimineți în jurul orei 03.35, salvatorii de la Stația de pompieri Fetești au fost alertați că, în Brațul Borcea al Dunării pe raza comunei Bordușani, un autoturism a căzut în apă. În interiorul mașinii se aflau 3 bărbați cu vârste cuprinse între 38 și 50 de ani, din care un bărbat de 38 de ani s-a autoevacuat, iar ceilalți 2 au rămas captivi în interior”, se arată în comunicatul de presă.

Bărbatul a fost cel care a alertat echipele de căutare și salvare.

Au plecat spre locul evenimentului două echipaje de salvatori cu o autospecială și o barcă.

La locul evenimentului a venit în sprijin și un echipaj al SAJ Ialomița care a acordat primul ajutor medical bărbatului, ulterior acesta fiind transportat la Spitalul Municipal Fetești.

Salvatorii au început căutările de la prima oră a dimineții cu o barcă pneumatică. În sprijin, la locul intervenției sunt și scafandrii militari din cadrul ISU București-Ilfov. Misiunea este în desfășurare.

brațul borcea mașină
Sursa: ISU Ialomița
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.