O mamă a observat ceva ciudat în ochiul fetiței sale. „Am presupus că are nevoie de ochelari”

ochi
Foto: bniique / pixabay.com

O femeie din Londra, Marea Britanie, a observat ceva neobișnuit în ochiul fetiței sale care are acum 3 ani. Inițial mama a crezut că fetița are nevoie de ochelari. Însă când a dus-o la doctor, medicul i-a spus că fetița are o tumoare, relatează „The Independent”.

„Am observat ceva în ochiul fetiței mele când se juca. Până la urmă a reieșit că era primul simptom al cancerului”, a relatat mama ei, care încearcă acum să le atragă atenția și altor părinți.

Isla Palul a avut primele simptome în preajma Crăciunului din 2020. La acea dată, mama sa, Rebecca, a observat că ochiul ei se mișca ciudat în timp ce copilul se juca. Pe atunci Isla avea 14 luni. A dus-o la medicul de familie, iar după mai multe săptămâni de teste a aflat că Isla avea retinoblastom la ochiul drept.

Acesta este un tip rar de cancer ce-i afectează de regulă pe copiii cu vârste mai mici de 6 ani.

„Îmi amintesc că mă jucam cu Isla pe podea și că ea s-a uitat în jos la o jucărie, iar apoi în sus la mine. Când a ridicat privirea, ochiul ei drept s-a mișcat în lateral, iar apoi înapoi, ca și cum nu putea să focuseze”, a povestit Rebecca pentru NeedToKnow.online.

„Am presupus că are un ochi leneș și că poate are nevoie de ochelari. Îmi amintesc că nu eram foarte îngrijorată”, a mai spus femeia în vârstă de 35 de ani.

Când a aflat că fetița are cancer, Rebecca a fost șocată. „Am început să plâng”, a rememorat ea. Din fericire, doctorii au considerat că ochiul poate fi salvat, iar Isla a început să facă chimioterapie.

Tumoarea s-a micșorat datorită chimioterapiei. Acum, ea este stabilă, însă au continuat să apară mici tumori în ochiul Islei, astfel încât ea a avut nevoie de crioterapie. Crioterapia este un tratament care presupune utilizarea de azot lichid sau argon sub formă de gaz pentru înghețarea și distrugerea țesuturilor anormale de tip precanceros sau tumoral.

Părinții au observat de-a lungul timpului mai multe simptome, însă unele au fost extrem de subtile. Ei vor să tragă un semnal de alarmă în privința cancerului ocular, astfel încât părinții să recunoască simptomele ce pot apărea.

De pildă, abia după ce Isla a fost diagnosticată părinții săi au observat unul dintre cele mai comune simptome ale acestui tip de cancer: o strălucire albă în ochi ce se observă dacă persoana este fotografiată cu blitz. Printre cele mai întâlnite simptome se numără și umflarea ochiului sau tendința de a miji ochiul.

Foto: bniique / pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.