Magdalena Tiță, șefa Direcției Județeană de Cultură (DJC) Constanța, a fost prinsă în flagrant delict de procurorii DNA în timp ce împărțea o mită de 2.000 de lei cu un inspectoare din aceeași instituție, anunță publicația info-sud-est.ro.
Direcția Județeană de Cultură (DJC) Constanța se află în subordinea Ministerului Culturii.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Direcția Generală Anticorupție, șpagă fusese oferită pentru eliberarea unui aviz necesar într-o procedură cadastrală.
Magdalena Tiță este acuzată că a împărțit mita de 2.000 de lei cu inspectorul DJC Mădălina Cliante pentru a elibera un aviz pentru construirea unui imobil în Constanța. Tiță conduce Direcția Județeană pentru Cultură Constanța din 2012.
Cu o zi înainte de a da șpaga, denunțătorul a apelat linia Call – Center 0.800.806.806 a Direcției Generale Anticorupție și a sesizat faptul că o persoană din cadrul Directiei Județene de Cultură Constanța i-a solicitat, în numele șefei instituției, suma de 2.000 de lei pentru a-i facilita obținerea unui aviz necesar într-o procedură cadastrală constând în evitarea unor formalități/demersuri a căror îndeplinire ar fi necesitat mai mult timp și costuri suplimentare.
În aceeași zi, denunțătorul s-a prezentat la sediul Serviciului Judeţean Anticorupţie Constanţa, ocazie cu care a depus denunț.
Cele două persoane sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: