„Saussurea Porcii”, o floare unică în România, care a fost văzută ultima oară în urmă cu 100 de ani și a fost declarată oficial dispărută în urmă cu 50 de ani, a fost regăsită în Munții Rodnei.

Această specie, considerată de specialiști „o floare endemică pentru România”, se mai regăsește într-un perimetru din Munții Păduroși și în Ucraina.

Potrivit agerpres.ro, floarea poartă numele celui care a descoperit-o, Florian Porcius. Acesta s-a născut în Rodna și este unul dintre cei mai reputați biologi români. Saussurea Porcii a descoperit-o în 1857.

Floarea este considerată de botaniștii de la noi drept Sfântul Graal al plantelor din România. Ca aspect, are o tulpină lungă, cu frunze alungite și înguste, iar florile sunt formate dintr-un buchet de mici inflorescențe de culoare albastră, ca a zambilelor, înconjurate de un puf-argintie, care arată ca o beteală.

Botaniștii atrag atenția că această floare poate dispărea din nou. De exemplu, aceștia au descoperit că în zona care ar trebui să fie protejată se află nu mai puțin de nouă stâne.

„Este una dintre resursele genetice foarte importante ale Munților Rodnei, care sunt considerați un centru endemo-genetic al Carpaților, adică de aici s-au răspândit anumite specii. Însă cu încălzirile climatice unele se mai găsesc acum doar în Munții Rodnei. A rămas ca un refugiu.

Acum, populația de Saussurea — eu am fost și am văzut — e foarte amenințată din cauza pășunatului. Încă și Porcius a susținut clar de când a găsit-o, el găsise un exemplar fără floare, mâncat de oi. Deci și acum 100 de ani era în pericol din cauza supra pășunatului”, a declarat biologul Claudiu Iușan, din cadrul Administrației Parcului Național Munții Rodnei, pentru Agerpres.

FOTO: Montaniarzi.ro

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.