AcasăSocialO femeie i-a mințit pe polițiști ca să nu afle soțul că-l...

O femeie i-a mințit pe polițiști ca să nu afle soțul că-l înșela. Ce le-a spus oamenilor legii

-

O tânără în vârstă de 25 de ani, din Orăștie, este cercetată, după ce ar fi dus în eroare poliția. Aceștia le-a spus că a fost sechestrată de un bărbat și agresată sexual, potrivit IPJ Hunedoara.

Când au început să facă verificări și să caute suspectul, polițiștii au descoperit că totul este o minciună.

Femeia le-a povestit polițiștilor că ar fi fost sechestrată de un bărbat necunoscut, aflat într-un autoturism cu geamuri fumurii, într-o zonă din apropierea comunei Turdaș.

„Aceasta a precizat că bărbatul aflat la volanul mașinii ar fi tras-o de păr și ar fi lovit-o, acoperindu-i gura și nasul cu o batistă îmbibată cu o substanță din cauza căreia a adormit, ulterior fiind abuzată sexual și deposedată de banii pe care-i avea asupra sa”, au relatat reprezentanții IPJ Hunedoara.

Polițiștii au început să facă cercetări în acest caz și au descoperit că femeie nu a fost victima unei infracțiuni, ba chiar a pus în aplicare un plan elaborat cu scopul de a-i ascunde soțului că îl înșela.

„Polițiștii au desfășurat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertare în mod ilegal, viol și furt calificat, iar în urma investigațiilor au stabilit că femeia nu a fost victima niciunei infracțiuni, sesizând Poliția cu scopul de a ascunde relația extraconjugală pe care o avea”, a transmis sursa citată.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...