AcasăNewsO femeie de 75 de ani a luat Bacalaureatul și vrea să...

O femeie de 75 de ani a luat Bacalaureatul și vrea să meargă la facultate

-

O femeie în vârstă de 75 ani, din localitatea Horia, a susţinut pentru prima dată şi a promovat examenul de bacalaureat, dar nu vrea să se oprească aici, potrivit agerpres.ro.

Ioana Păduraru Rusu a declarat, pentru Agerpres, că a întrerupt studiile când era tânără, pentru a-şi creşte copiii.

Între timp, a devenit bunică şi a avut grijă şi de nepoţii săi, dar după ce aceştia au crescut, a hotărât să se înscrie la seral la Liceul Tehnologic „Ion Ionescu de la Brad” din localitate.

„Mi-am ajutat copiii, nepoţii, fraţii, m-am sacrificat pentru ei, dar nu îmi pare rău. Însă nu m-am lăsat şi am hotărât să fac liceul şi să susţin Bacalaureatul, şi am promovat. A fost un pic de stres, dar am reuşit”, a afirmat Ioana Păduraru Rusu.

Ea a adăugat că nu se va opri aici cu studiile.

„Mi-aş fi dorit să fac Facultatea de Psihologie Pedagogie la Iaşi, dar simt că nu sunt pregătită. Dar voi face Şcoala Postliceală la profilul Controlul calităţi alimentelor, tot aici, la liceu. Vreau să rămân o pată de culoare pentru această şcoală”, a mai spus Ioana Păduraru Rusu.

Directorul unităţii şcolare, profesorul Viorel Stan, a subliniat că Ioana Păduraru Rusu este un exemplu pentru toţi elevii.

„Doamna se constituie într-un exemplu pozitiv, pentru toţi elevii. A muncit pentru aceste rezultate, fiind ajutată de colectivul de cadre didactice. Am rămas plăcut surprins, dar şi avea toate calităţile şi premisele succesului la acest examen”, a declarat directorul Liceului Tehnologic „Ion Ionescu de la Brad” din Horia.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce minereuri și resurse naturale are Groenlanda și de ce este...

0
După ce în primul său mandat s-a arătat interesat ca SUA să cumpere Groenlanda, Donald Trump a lansat în ultimul an tot mai multe...

Venezuela are o cincime din petrolul din lume, dar produce doar...

0
Venezuela deține o cincime din resursele dovedite de țiței din lume, însă produce puțin peste 1% din petrolul generat anual în piață la nivel...

Cine sunt cei 4 judecători CCR care boicotează ședințele curții. Legea...

0
Pentru a doua zi consecutiv, cei 4 judecători numiți la Curtea Constituțională la propunerea PSD au boicotat ședințele instituției, refuzând să participe la ședința...