AcasăSocialSănătateO femeie bolnavă de cancer a câștigat în instanță dreptul la tratament...

O femeie bolnavă de cancer a câștigat în instanță dreptul la tratament de ultimă generație. Statul nu deconta medicamentul

-

O femeie diagnosticată cu un tip de cancer foarte agresiv și-a câștigat dreptul la tratament în instanță la Curtea de Apel Alba Iulia, relatează publicația alba24.ro.

Femeia a fost diagnosticată cu adenocarcinom gastric (cancer la stomac), iar medicul i-a recomandat tratamentul cu Nivolumab (denumire comercială Opdivo), după ce anumite investigații au sugerat că pacienta ar răspunde foarte bine la imunoterapie cu Nivolumab.

Însă acesta este un medicament de ultimă generație și nu este inclus de statul român pe lista medicamentelor compensate pentru adenocarcinom gastric.

Deoarece tratamentul cu Nivolumab este foarte scump, de circa 5.000 de euro pe lună, pacienta a dat în judecată Ministerul Sănătății și agenția care se ocupă de reglementarea medicamentelor.

Ea a cerut ca statul să-i asigure medicamentul respectiv pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (deci fără contribuţie personală).

Adenocarcinomul gastric tratat doar cu chimioterapie are o rată de supraviețuire de doar 20%, în vreme ce tratamentul asociat chimioterapie + Nivolumab crește rata de supravieţuire la 76-80%.

„Aşadar, la recomandarea medicilor, și dorinţa de viață a reclamantei, alături de eforturile financiare ieșite din comun ale întregii familii, s-a reuşit procurarea acestui medicament, însă cu sacrificii enorme.

Iar având în vedere aceste sacrificii, raportate la suma de bani necesară lunar pentru urmarea acestui tratament – 5.000 euro, ele din păcate nu mai pot fi continuate, astfel urmând a fi pusa în pericol viața reclamantei”, se arată în motivarea magistraților din Alba Iulia.

Judecătorii au admis cererea femeii și au obligat statul român să îi compenseze în totalitate rețeta prescrisă de medic.

Nivolumab a fost aprobat pentru uz medical în Statele Unite în anul 2014, iar în prezent se află pe Lista de medicamente esențiale a Organizației Mondiale a Sănătății. Tratamentul este injectabil.

Nivolumab este prima imunoterapie aprobată de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA pentru tratamentul cancerului gastric, potrivit Wikipedia.org.

GreatNews a scris în trecut despre acest medicament. Puteți citi mai multe aici:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...