O femeie a primit 16 ani o pensie mai mică decât i se cuvenea, dintr-o greșeală a Casei de Pensii

Ana Bîrloncea
Ana Bîrloncea. Foto: Captură Digi24

Ana Bîrloncea, o bătrână din satul Tăuni din județul Alba, a primit timp de 16 ani o pensie mai mică decât ar fi trebuit din cauza unei greșeli a Casei Județene de Pensii Alba, relatează postul de televiziune Digi24.

În anul 2002, Ana Bîrloncea s-a pensionat anticipat. Doi ani mai târziu, când a împlinit vârsta legală de pensionare, ea a depus un nou dosar, de pensionare pentru limită de vârstă.

Deși cererea i-a fost acceptată, dintr-o eroare a unui funcționar, în baza de date a fost introdus un cod greșit, iar femeia a continuat să primească pensia anticipată, care era mai mică. Însă bătrâna nu a observat diferența.

În 2002, la pensionarea anticipată, pensia femeii a fost de 400 de lei. Până în 2020, pensia a crescut până la 704 lei. Dacă ar fi luat pensia calculată corect, ar trebuit să ia cu vreo 40 de lei pe lună mai mult. În 16 ani, femeia a pierdut practic 7.300 de lei, bani care nu par mulți pentru unii dintre noi, însă pe bătrână cu siguranță ar fi ajutat-o.

Eroarea a fost descoperită în urmă cu câteva luni, după un control făcut la Casa Județeană de Pensii Alba de către Casa Națională de Pensii. Directorul Alexandru Retegan a fost demis, iar între timp funcţionarul care s-a ocupat de dosar a murit.

Acum, deoarece greșeala a fost descoperită prea târziu, iar termenul de prescriere este de 3 ani, femeia nu va primi înapoi decât o mică parte din bani. Concret, funcționarii i-au înapoiat doar 1.202 lei din cei 7.300 deoarece legea nu permite să i se restituie decât banii din ultimii 3 ani.

Potrivit Digi24, șefa respectivului angajat spune că nu are timp să verifice tot ce fac oamenii din subordinea sa şi dă vina tot pe pensionară că nu a venit să sesizeze eroarea.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.