O femeie în vârstă de 75 de ani, din județul Constanța a așteptat o ambulanță timp de două ore. S-a simțit tot mai rău și a murit la spital.
Pacienta a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe Băneasa la ora 17:30. A fost adusă de familie la spital, pentru că respira greu. A fost preluată de medicul de gardă, i-au aplicat măsurile de urgență, mască de oxigen și i-au luat tenisunea.
Apoi, pentru că nu aveau dotările necesare, medicii au cerut o ambulanță să o ducă la spitalul de la Medgidia, cel mai apropiat. Apelul a fost făcut la mai puțin de 20 de minute de la intervenția femeii.
Medicii punctului de primiri urgențe Băneasa, din județul Constanța, spun că au sunat la ambulanță de trei ori și timp de două ore i-au acordat îngrijiri medicale pacientei în vârstă de 75 de ani și chiar au resuscitat-o.
După al doilea apel, starea de sănătate s-a agravat. După a treia oară când au sunat cei de la UPU Băneasa, la jumătatea de oră a venit și ambulanța, însă a fost prea târziu pentru că femeia de 75 de ani a decedat.
„Vreau să fie clar, nu vrem să închidem spitale, dar să reconvertești spitale în unități medicale care oferă servicii medicale de exemplu ambulatorii sau spitale de zi, e cu totul si cu totul altceva. O să avem o discuție și cu reprezentanții asociațiilor comunelor, orașelor, municipiilor, trebuie să discutăm deschis cu ei”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: