O echipă de cosmonauți se întoarce dintr-o misiune de simulare a unei expediții pe Marte

Planeta_Marte
Planeta Marte / Foto: NASA

Șase bărbați ce au stat închiși în tuburi de oțel timp de un an și jumătate pentru a simula o misiune pe planeta Marte și-au încheiat astăzi experimentul. Scopul proiectului era de a observa cum rezistă corpul și mintea umană la o călătorie spațială de lungă durată.

Proiectul se numește Marte500 și s-a desfășurat la Institutul pentru Probleme Biomedicale din Moscova.

În timpul experimentului a fost simulată inclusiv o amartizare (o coborâre pe suprafața planetei Marte): bărbații au purtat costume reale de astronauți și s-au deplasat într-un spațiu închis, acoperit cu nisip.

Echipajul a fost compus din trei ruși: Alexey Sitev, Alexandr Smoleevskiy and Sukhrob Kamolov, doi europeni (Romain Charles and Diego Urbina) și un chinez, Wang Yue. Experimentul s-a încheiat la ora locală 14:00 (ora 12:00 în România).

Trapa casei lor închise etanș a fost deschisă, iar echipajul a ieșit afară pentru prima oară după data de 3 iunie 2010, în aplauzele celor prezenți. Cei șase membri vor intra în carantină și vor fi supuși unor verificări medicale timp de trei zile.

25 de minute pentru un răspuns

În cea mai mare parte a experimentului, echipajul a avut doar contacte limitate cu lumea exterioară. „Naveta spațială” nu avea ferestre, iar comunicarea se făcea respectând întârzierea reală pe care ar fi avut-o trimiterea și primirea de mesaje pe o navetă care ar fi călătorit de la Pământ la Marte. S-a ajuns ca intervalul de timp scurs între trimiterea unui mesaj și primirea unui răspuns să fie de 25 de minute.

Italianul Diego Urbina, unul dintre membrii echipajului, a declarat pentru BBC că primele lucruri pe care vrea să le facă odată ce experimentul se va termina vor fi să își vadă familia, să își sune prietenii și să se ducă la plajă.

„Locuința” în care cei șase și-au petrecut un an și jumătate conținea un simulator pentru suprafața planetei Marte, un simulator pentru nava care ar urma să amartizeze, un modul medical, un modul de locuit și un modul pentru depozitarea mâncării și a altor provizii (acesta conținea și o seră pentru plante și o sălă pentru gimnastică).

Mars500
„Casa” echipajului timp de un an și jumătate / Foto: Фёдоров Дмитрий Wikimedia Commons

„Vor termina experimentul ca o echipă și nu ca șase indivizi”

În timpul celor 17 luni petrecute în călătoria lor virtuală, echipajul a fost testat pentru ca oamenii de știință să afle cum rezistă psihicul uman la o izolare îndelungată. Au fost monitorizate nivelul hormonilor, stresul, obiceiurile de dormit, stările psihice.

„Pot doar să laud echipajul pentru curajul lor. Au fost o echipă strălucită – vor termina experimentul ca o echipă și nu ca șase indivizi”, a declarat pentru BBC Martin Zell de la Agenția Spațială Europeană, care a fost unul dintre sponsorii majori ai proiectului.

Anumite aspecte ale unei misiuni reale nu au putut fi simulate, ca de exemplu starea de imponderabilitate și pericolul radiațiilor. Însă oamenii de știință s-au declarat foarte mulțumiți de datele strânse și se gândesc să aplice lecțiile învățate în scenarii și mai realiste.

Aici puteți afla mai multe informații despre experiment.