O comună din Moldova a votat unirea cu România

steag cu cine au votat românii din diaspora
Foto: Alstyle via Wikimedia Commons

Primarul comunei Parcova din raionul Edineț, Marcel Snegur, a semnat, alături de consilierii locali, un document prin care cere unirea cu România.

În documentul transmis de Platforma Unionistă „Acțiunea 2012” se spune că „în numele locuitorilor Moldovei răsăritene în general și al cetățenilor satelor Parcova și Fântâna Albă în particular, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele (n.r. națiunile) singure să-și hotărască soarta lor de azi și pentru totdeauna, Consiliul Local al comunei Parcova, raionul Edineț, decide unirea cu Țara-Mamă, România”.

De asemenea, cei care semnează declarația spun că sărbătoresc cu bucurie Centenarul Marii Uniri și „adeziunea la valorile naționale și democratice ale spațiului cultural românesc”.

Opțiunea majorității basarabenilor în ceea ce privește subiectul unirii cu România nu este încă foarte clară. Un sondaj realizat de Centrul de Cercetare Sociologică din Republica Moldova, prezentat în 2016, arăta că 12% dintre basarabeni sunt total de acord cu unirea cu România, 22% cred că este bine din punct de vedere economic, 17% nu ar fi împotrivă, 31% spun că nu e nimic de câștigat, iar 18% dezaprobă total.

Un alt sondaj de opinie, realizat de Fondul Opiniei Publice, la comanda ziarului „Timpul”, prezentat la sfârșitul anului trecut, arată că 22,2% dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota unirea cu România, iar 62,8% sunt împotrivă.

De asemenea, pentru aderarea la NATO ar vota 20,2% și s-ar împotrivi 60,8% dintre cetățeni.

Fiind întrebaţi ce ar alege, o aderare la UE sau la Uniunea Economică Euroasiatică, moldovenii au pledat pentru direcția estică. Astfel, pentru integrarea europeană 41,1%, iar pentru Uniunea Economică Euroasiatică ar vota 45,1%.

De asemenea, între UE şi Rusia, cetăţenii ar alege ca țara lor să aibă o politică externă prorusă. Mai mult de jumătate dintre respondenţi, adică 54%, au spus că Republica Moldova trebuie să tindă spre Rusia, iar 46% susţin că ţara trebuie să fie alături de UE şi SUA.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.