O companie românească oferă angajaților varianta să lucreze tot timpul de la distanță pe viață

FOTO: lukasbieri /Pixabay.com
FOTO: lukasbieri /Pixabay.com

O companie din Cluj, OVES Enterprise, care se ocupă de dezvoltarea de software, a decis să le ofere angajaților posibilitatea de a lucra tot timpul de la distanță. Angajații nu vor fi nevoiți să vină la birou și vor putea să își desfășoarea munca de oriunde din lume.

Potrivit economedia.ro, compania are în prezent 107 colaboratori, 30 dintre aceștia fiind angajați în ultimele 3 luni. Angajații pot alege dacă vor să lucreze la birou, hibrid sau de la distanță. De asemenea, pot oricând să-și schimbe modul de lucru.

„Am urmărit tendințele din HR care adresează acest subiect și am discutat deschis cu programatorii, a căror dorință de a nu reveni la birou este corect argumentată de rezultatele bune pe care le-am observat în pandemie. În ultimii doi ani, am realizat că, atâta timp cât proiectele sunt livrate la timp, contează mai puțin locul de unde lucrăm. Suntem concentrați pe ce livrăm, nu de unde anume livrăm”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise, menționând că planul este ca, la final de an, echipa companiei să depășească 200 de angajați.

În acest moment, sunt angajați care lucrează din România, Austria, Germania, Franța, SUA, Marea Britanie, Ucraina sau chiar Africa de Sud. Reprezentanții firmei spun că pandemia a schimbat radical piața muncii, la birou vin aproximativ 5% și sunt, de obicei, din managementul companiei.

Doar 10% din angajați lucrează hibrid, iar restul de la distanță. „În ultimul timp, 5 angajați români s-au mutat de tot în Spania, 2 în Sudul Franței și 2 în SUA. Oamenii pot veni oricând doresc la birou dacă vor să socializeze, dar majoritatea developerilor noștri sunt seniori, au aproximativ  35 – 40 de ani, au familii, și preferă să își petreacă timpul liber cu familia sau cu prietenii apropriați”, a mai spus Mihai Filip.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.