ING Bank anunță că va implementa un sistem de lucru hibrid pentru angajați, după pandemie și vor veni la birou doar o zi pe săptămână.
De asemenea, angajații vor avea opțiunea și de a munci 9 ore pe zi, pentru a avea o vineri cu program scurt pe săptămână sau o vineri fără muncă, o dată la 2 săptămâni.
Informația a fost anunțată de activistul de mediu Csibi Magor.
„E un pilot, dar și un semnal puternic. Decizia ING ne arată că organizațiile încep să înțeleagă că ce a fost normal acum 3 ani nu trebuie să fie automat normalitatea noastră azi.
Nu există soluții sau strategii absolute, aplicabile la toată lumea. Ce știm sigur însă că atenția la oameni, evaluarea nevoilor acestora va aduce nu numai culturi mai sănătoase, dar și o performanță mai bună.
Mi se pare că este o veste bună să vedem o astfel de flexibilizare în România! Evoluăm”, transmite Csibi Magor, pe pagina sa de Facebook.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: