O casă 100% românească, vedetă în cel mai mare ziar din Franța

O casă gândită și produsă în România are parte de mediatizare internațională, după ce un mare ziar francez a ales să o prezinte drept o excelentă casă la țară.

Le Figaro, ziar cu un tiraj zilnic de peste 320.000 de exemplare și cu milioane de vizitatori în mediul online, arată că o locuință produsă în România, Soleta zeroEnergy, este o soluție perfectă pentru o viață fără facturi, la țară.

„O frumoasă casă de la țară, foarte aerisită, dar cu un decor căruia nu îi lipsește șarmul. Adusă din România, Soleta zeroEnergy este cea mai mică dintre gamă de case modulare ecologice create de Fundația Iustin Capră pentru invenții și tehnologie durabilă. Un concept ecologic inteligent, dar și cu meritul de a avea un preț acceptabil, până în 50.000 de euro”, scrie  jurnalistul Le Figaro Quentin Perinel în categoria siteului dedicată special sectorului imobiliar.

Casa este construită din lemn și izolată inteligent, pentru a „crea o legătură puternică între interior și natura dimprejur”. „E folosită din plin și lumina naturală. Casa are parte de un sistem de izolație eficient, dar, totodată, de o ventilație bine pusă la punct. Suprafața acestei case? 48 de metri pătrați, cărora li se adaugă un mezanin de 9 metri pătrați și o terasă de 22. Deloc gigantică, dar spațiul este inteligent folosit”, adaugă jurnalistul.

soleta2

soleta3Prețurile afișate pe siteul producătorului nu includ TVA. Un internaut francez, potențial cumpărător, a cerut producătorului român un deviz și a aflat că, pentru a construi casa în Franța, prețul este aproximativ dublu față de cel din România. Prețurile afișate pe site sunt cele valabile pentru cumpărătorii români.

soleta4

soleta5Ce prețuri au casele Soleta

Soleta One Plus – cu un living, bucătărie, două dormitoare și o baie – și dotată cu sisteme pentru a produce singură energie electrică costă circa 45.000 de euro.

Soleta Two Plus – cu living cu bucătărie, trei dormitoare, 2 băi și o suprafață de 84,5 metri pătrați – costă circa 59.000 de euro.

Soleta Three Plus – cu suprafața utilă de circa 100 de metri pătrați împărțită în living, două dormitoare cu dressing, bucătărie închisă, două băi – costă circa 75.000 de euro.

Soleta Four Plus are 156 de metri pătrați utilă și e formată din living cu bucătărie, 3 dormitoare, living cu birou, trei băi și spații de depozitare. Prețul este de 109.000 de euro, plus TVA.

soleta6soleta7Fotografii: Vlad Cioplea via Le Figaro

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

O altfel de casă. Costă doar câteva mii de euro, secretul „stă” însă în pereţi
Proiecte de case din lemn rotund. 3 modele superbe, în stil tradițional
Casa din baloţi de paie. Ieftină şi gata într-o săptămână
Proiecte de case mici cu mansardă. Locuinţa ideală, pe un teren de 300-400 mp

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.