O cafenea a taxat un client cu 2 euro ca să-i taie sandvișul în două. Patroana: „Ne-a luat ceva timp, munca trebuie plătită”

sandviș

Foto: romjanaly / pixabay.com

O cafenea din Italia a devenit virală în mediul online după ce a taxat un client cu 2 euro pentru a tăia un sandviș în jumătate, relatează insider.com.

Bar Pace, o cramă și o cafenea din apropiere de Lacul Como, a ajuns în atenția presei săptămâna trecută, după ce un client a scris pe TripAdvisor că i s-a perceput o taxă suplimentară de 2 euro pentru felierea sandvișului.

Postând o fotografie a chitanței, clientul a spus că lua masa alături de altcineva, așa că a vrut să împartă preparatul. „Incredibil, dar adevărat”, a scris clientul în luna iunie pe TripAdvisor.

A cheltuit în total 15,70 euro și a fost taxat cu 2 euro pentru un serviciu numit „diviso a metà”, se arată în chitanță. Clientul nu și-a dezvăluit identitatea, dar profilul său de pe TripAdvisor arată că este o femeie din Milano, cu vârsta cuprinsă între 50 și 64 de ani.

Comentariul a devenit viral la începutul lunii august, iar de atunci Bar Pace a fost bombardat de recenzii proaste pe Facebook, Google și TripAdvisor.

Drept urmare, TripAdvisor a suspendat publicarea de noi recenzii pentru cafenea, invocând îngrijorări cu privire la evaluări venite din partea unor persoane care nu au fost niciodată în cafenea.

Proprietara cafenelei și-a apărat decizia, spunând că „munca trebuie plătită”. „I-am fi explicat că fiecare serviciu suplimentar trebuie plătit. A trebuit să folosim două farfurii în loc de una și s-a dublat timpul de spălat, iar apoi am folosit două șervete de masă”, a declarat Cristina Biacchi, ce deține Bar Pace împreună cu soțul ei, pentru ziarul italian La Repubblica.

„Să o tăiem în jumătate ne-a luat ceva timp, iar munca trebuie plătită”, a adăugat Biacchi.

Proprietara cafenelei a mai spus că timpul înseamnă bani și a invocat costurile în creștere ale industriei. Însă ea a completat că Bar Pace nu ar fi insistat asupra taxei de tăiere de 2 euro dacă clientul ar fi contestat-o. Biacchi s-a întrebat de ce clientul supărat nu și-a exprimat nemulțumirea înainte de a plăti.

„Toate acestea nu s-ar fi întâmplat”, a declarat Biacchi pentru presa.

Între timp, un val de noi recenzii negative a redus ratingul de pe Facebook al cafenelei de la 5 la 2,7 stele.

„Este ciudat când cineva care scrie o recenzie negativă nu a fost niciodată în acest bar”, a scris un utilizator.

„Oamenii folosesc rețelele sociale pentru a-i avertiza pe alții să evite acest bar și au perfectă dreptate să facă acest lucru”, a replicat un altul. „Dacă vă pasă atât de mult, mergeți acolo, plătind 9,5 euro pentru un toast.”

Foto: romjanaly / pixabay.com


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version