O bunică a luat Bacalaureatul: „Am învățat printre picături”

barem evaluarea nationala română 2017 subiecte
Foto: KF via Wikimedia Commons

Elena Duțu, în vârstă de 59 de ani, din Dâmbovița, este cea mai vârstnică candidată la examenul de Bacalaureat. Aceasta a obținut media 7,35 și a absolvit un liceu din Târgoviște, potrivit Mediafax.ro.

A luat 6,65 la Limba și literatura română, 6,2 la Istorie și 9,2 la Geografie. Ar fi vrut să ia note mai mari, însă a învățat „printre picături”, în timp ce avea grijă de nepotul de 2 ani și de mama bolnavă.

De asemenea, după ce a luat Bacalaureatul, ar vrea să se pregătească în domeniul medical și să facă voluntariat în Kosovo și Africa, unde să ajute oamenii.

Elevii care au promovat clasele liceale cu medii generale de peste 9,50, iar la examenul de Bacalaureat au obținut media 10, primesc diplomă de merit.

Ministerul Educației a mai anunțat că începând de anul trecut, în urma evaluării lucrărilor contestate, „nota iniţială se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere, prin nota acordată la contestaţii”.

Cu alte cuvinte, nota comisiei de contestaţii este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferenţă între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii. A doua sesiune a Bacalaureatului de anul acesta va fi în august.

Cei care nu trec Bacalaureatul trebuie să știe că înscrierile se fac între 10 şi 13 iulie. Cei care au avut corigenţe se pot înscrie pe 27 iulie.

Prima probă, la limba şi literatura română, va fi pe 20 august, pe 21 august se dă examen la limba maternă, pe 22 august se susţine proba obligatorie a profilului, iar pe 23 august se dă proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele se afişează pe 1 septembrie, iar în aceeaşi zi, până la ora 16:00, se pot depune contestaţiile.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.