AcasăAlegerile editorilorO autostradă din Italia s-a prăbușit: 35 morți. Printre ei și un...

O autostradă din Italia s-a prăbușit: 35 morți. Printre ei și un român

-

Un pod rutier din apropierea orașului italian Genova s-a prăbușit. Autoritățile italiene au anunțat că 35 oameni și-au pierdut viața.

Mașinile în care se aflau victimele au căzut de la o înălțime de aproape 100 de metri.

Danilo Toninelli, ministrul Transporturilor din Italia, a declarat că ”evenimentul este o tragedie imensă”. Chiar dacă poliția a anunțat inițial că există doar 10 morți, șeful serviciului de ambulanță din Genova a spus că numărul victimelor este mult mai mare.

Bilanțul al victimelor este de cel puțin 35 de morți.

Printre cei care au murit este și un român.

“Având în vedere gravitatea incidentului, operaţiunile complexe de salvare şi de scoatere a victimelor de sub dărâmături sunt în derulare. Echipa consulară mobilă îşi va continua activitatea de asistenţă pe tot parcursul nopţii şi va menţine în permanenţă legătura atât cu Celula de Criză instituită la nivelul autorităţilor locale, cât şi cu unităţile medicale la care au fost transportate victimele. Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanţe familiilor victimelor tragicului incident produs în Genova, soldat cu decesul a numeroase persoane, şi le doreşte celor răniţi însănătoşire grabnică. Consulatul General al României la Torino monitorizează cu prioritate situaţia şi menţine legătura cu autorităţile locale, acordând asistenţa consulară necesară în astfel de situaţii, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupului neînsufleţit şi eliberarea certificatului de deces.”, afirmă MAE.

Se pare că unul dintre stâlpii care susțineau șoseaua pe podul suspendat s-a rupt în urma unei furtuni. Pe sub pod trece o linie de cale ferată, multe mașini și autocamioane au căzut peste aceasta.

Podul, cunoscut sub numele de Podul Morandi, a fost construit în urmă cu o jumătate de secol. Secțiunea care s-a prăbușit avea o lungime de câteva zeci de metri.

Structura a cedat la ora 10 dimineața, în timpul unei ploi torențiale.

Disastro a Genova: crolla il Ponte MorandiLe ultime notizie in diretta > http://bit.ly/2w6y4Rc

Publicată de Il Secolo XIX pe Marţi, 14 August 2018

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...