AcasăNewsO asociație fondată de Călin Georgescu a fost dizvolvată: „Duhul ei rămâne...

O asociație fondată de Călin Georgescu a fost dizvolvată: „Duhul ei rămâne viu”

-

Asociația „Pământul Strămoșesc”, fondată în 2021 de Călin Georgescu, alături de un fost candidat la parlamentare din partea AUR și un fost ofițer al serviciului secret al armatei, a fost dizolvată.

După ce Călin Georgescu a anunțat că se retrage din politică, a venit acum rândul Asociației „Pământul Strămoșesc” fondată de acesta, împreună cu Ovidiu Hurduzeu și Bogdan Vacusta, să-și încheie activitatea.

Anunțul a fost făcut pe 6 iunie pagina de Facebook a Asociației. Într-un „mesaj de rămas-bun”, reprezentanții asociației au mulțumit celor care au contribuit în cadrul proiectului.

„La ceas de seară, cu inima adânc plecată și cu recunoștință vie, mulțumim celor care, cu gând bun și curat, au pus temelia Asociației Pământul Strămoșesc în casa lui Ilie – cu credința în Dumnezeu. Această lucrare nu s-a născut din ambiții lumești, ci dintr-o durere tăcută și dintr-un dor care nu mai putea fi ținut în piept. A fost glasul unei generații care a înțeles că uitarea este o formă de moarte – și că un neam care nu-și mai plânge strămoșii nu-și mai poate iubi copiii”, a transmis Asociația „Pământul Strămoșesc”.

Asociația a fost dizolvată. „Astăzi ( 6 iunie n.r.), când așezăm cu pace hotărârea de dizolvare, nu stingem o flacără – ci o încredințăm mai departe, vouă. Asociația se închide ca formă administrativă și juridică, dar duhul ei rămâne viu în cei care au înțeles și au simțit”, se mai arată în postare.

„Vă mulțumim vouă, celor care ați fost temelia nevăzută a acestei lucrări – cu fapta, cu lacrima, cu rugăciunea, cu tăcerea. Ați făcut parte din ceva ce nu se scrie în registre, ci în suflete. Credem, cu o nădejde care nu se clatină, că această lucrare nu se sfârșește, ci se preface – precum grâul care moare în pământ ca să rodească. Poate va încolți sub alte nume, poate în alte locuri, dar cu același rost: să nu ne pierdem sufletul de neam”, potrivit sursei citate.

Reprezentanții Asociației îndeamnă la pace eternă: „Să ne amintim că uneori, Dumnezeu îngăduie ca unii dintre noi să fie duși pe ultimul drum – dar, în urma lor, rămâne viața și nădejdea celor care trebuie să meargă mai departe. Astfel, în liniștea acestui sfârșit, să găsim începutul unei păci eterne în inimile noastre, purtând mai departe flacăra vie a credinței, a iubirii de neam și a speranței. Cu recunoștință nemărginită și pace în inimă, Asociația Pământul Strămoșesc”.

Asociația „Pământul Strămoșesc” s-a născut sub deviza „Apă. Hrană. Energie”, concept promovat intens de Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale.

Bogdan Vacusta, unul dintre fondatorii Asociației, alături de Călin Georgescu, apărea în conducerea asociației drept „director de dezvoltare”. Acesta ar fi lucrat în Direcția Generală de Informații a Apărării (serviciul secret al armatei) la începutul anilor 2000. De asemenea, unul dintre fondatorii Asociației a fost și Ovidiu Hurduzeu, fost candidat AUR la Senat în Ilfov în anul 2020, fără să reușească să obțină un loc în Parlament.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce ministere își doresc partidele în următorul Guvern

0
PSD, PNL, USR și UDMR pare să se fi pus de acord pentru constituirea unui guvern. Social-democrații au propus să există o rocadă și...

Câți români susțin creșterea cheltuielilor în domeniul apărării

0
Peste 72% dintre români ar susţine o creştere a cheltuielilor pentru apărare, astfel încât România să îşi poată apăra suveranitatea în cazul unei agresiuni...

Câți bani vor cheltui românii în vacanța de vara aceasta și...

0
83% dintre români au deja un plan pentru vacanța din acest sezon, însă 6% nu vor pleca deloc în concediu, în timp ce 12%...