O angajată de la Serviciul de Impozite și Taxe din orașul Buhuși, județul Bacău, este cercetată de Poliția economică fiind suspectată că și-a modificat capacitatea cilindrică a mașinii pentru a plăti mai puțin, anunță Inspectoratul de Poliție Județean Bacău într-un comunicat de presă.
Femeia în vârstă de 33 de ani ar fi modificat în aplicația informatică de impozite și taxe capacitatea cilindrică a unui autoturism care îi aparținea, în scopul reducerii impozitului aferent.
Ea a cauzat bugetului local un prejudiciu în valoare de 2.200 de lei, pe care ulterior l-a achitat integral.
„Totodată, după introducerea în aplicația de taxe și impozite a unor date necorespunzătoare realității și, ca urmare a înstrăinării autoturismului, bănuita ar fi emis notificare către o primărie din județul Vrancea, prin care se solicita înregistrarea în evidențele fiscale a respectivului autoturism, ca având capacitatea cilindrică de 1995 cmc, în loc de 3000 cmc, cât avea în realitate.
În urma probatoriului administrat, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bacău au finalizat dosarul penal în care au efectuat cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de fals informatic și l-au înaintat unității de parchet competente”, se mai arată în comunicat.
Vă recomandăm și:
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: