Noile troleibuze Solaris au ajuns în România. Când încep să circule și ce dotări au

troleibuze solaris bucurești

Sursa: Facebook (Nicușor Dan)

Noile troleibuze Solaris, cumpărate de Primăria Municipiului București din Polonia, au ieșit în probe, iar din februarie vor intra în circulație, a anunțat primarul Nicușor Dan.

„Facem ultimele teste, iar în februarie o să fim cu ele în traseu”, a explicat primarul într-o postare pe Facebook.

12 troleibuze au ajuns deja în București, iar alte 3 vor ajunge în această săptămână. „Până în vară o să le avem pe toate 100”, a mai spus el.

Noile troleibuze fac parte dintr-un lot de 100 de astfel de vehicule cumpărate de Primăria Municipiului București prin fonduri nerambursabile.

„Noutatea la troleibuzele astea e că au 20 de kilometri autonomie, adică în momentul în care se termină rețeaua se coboară captatoarele și mai pot să facă 20 de kilometri, apoi reintră în rețea. Asta permite să facem alte trasee și să inclusiv să schimbăm autobuze care sunt Diesel și sunt foarte vechi, poluante evident”, a mai spus Dan.

Cele 100 de troleibuze sunt lungi de 12 metri, au podea complet coborâtă pe toată suprafaţa troleibuzului și sunt echipate cu:

-Instalaţii de aer condiţionat pentru salonul de pasageri şi cabina de conducere
-Facilităţi pentru accesul pasagerilor cu mobilitate redusă (rampă, „kneeling”)
-Spațiu destinat cărucioarelor pentru persoane cu dizabilități

Foto: Stelian Bujduveanu (Facebook)


-Computer de gestiune management vehicul cu funcții GPS și comunicare online
-Sistem de informare audio-video
-Sistem de numărare a călătorilor
-Prize pentru încărcarea dispozitivelor mobile ale călătorilor

Garanția funcționării va fi de minimum 300.000 de kilometri de la data punerii în exploatare sau de minimum 5 ani.

Valoarea contractului semnat cu firma Solaris este de 290 milioane lei plus TVA. Banii au venit din fonduri nerambursabile de la Agenţia Fondului pentru Mediu.

Sursa: Facebook (Nicușor Dan)

Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version