Noile măsuri de relaxare, amânate! Nelu Tătaru: ”Ne așteaptă o săptămână de foc”

Nelu Tătaru. Foto: Captură YouTube

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a anunțat că măsurile de relaxare anunțate pentru 1 iulie, vor fi amânate, după ce numărul infectărilor cu coronavirus a crescut în ultima vreme.

”În ultimele două săptămâni am avut o creștere a numărului de cazuri noi, au crescut cazurile în terapie intensivă, a crescut numărul de decese”, a declarat Nelu Tătaru, la Digi24.

”Recomandările specialiștilor din Grupul Tehnico-Științific sunt de a amâna noile măsuri de relaxare pe care le aveam pentru 1 iulie. Umărim zilnic și săptămâna care urmează, evoluția numărului de cazuri, evoluția cazurilor de la terapie intensivă, evoluția deceselor și respectarea normelor de precauție, reguli de igienă, distanțarea fizică”, a continuat ministrul Sănătății.

Tătaru s-a plâns că unii români nu respectă regulile, însă speră ca epidemia să dea înapoi în România.

Nelu Tătaru: ”Situația nu este doar la noi”

”În măsura în care evoluția va deveni favorabilă, ne gândim și la alte măsuri de relaxare. În perioada următoare, văzând că avem stabilă o săptămână în care scade numărul de cazuri noi și transmiterea comunitară scade și ea, atunci putem să ne gândim la măsuri de relaxare. Rămâne ca fiecare intre noi să gestionăm fiecare măsură de relaxare”, a mai spus Nelu Tătaru.

Ministrul liberal crede că suntem într-un moment crucial al epidemiei: ”Acum 3-4 săptămâni eram pe pantă descendentă, cu rată de transmitere 0,6-0,7, număr de cazuri care scăzuse sub 200. A urmat cea de-a treia perioadă cu măsuri de relaxare, weekendurile prelungite, poate și unele îndemnuri la nerespectarea unor reguli și bagatelizarea acestei pandemii și am tot observat foarte rapid creșterea numărului de cazuri noi. Situația nu este doar la noi, este și în alte țări europene, dar la noi recrudescența a fost parcă mai acută”.

Ministrul a avertizat că primul val nu s-a stins, iar acesta ar putea avea două cocoașe, a doua putând fi chiar mai înaltă decât prima.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: