Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a introdus, începând de marți, alte 15 noi puncte fixe de control al valabilităţii rovinietei.
Acestea vor funcţiona pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din România, fiind amplasate în zone în care nu pot fi evitate de conducătorii auto, se arată într-un comunicat al CNADNR.
De asemenea, pe parcursul acestui an, urmează să fie montate alte opt puncte de control al rovinietei.
În aceste condiții, CNADNR atenționează că va acoperi în mare parte reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi, circulaţia vehiculelor fără rovinietă valabilă devenind aproape imposibilă.
“Până la această dată, controlul valabilităţii rovinietei se realiza prin intermediul a 51 puncte fixe de control, 14 puncte mobile de control şi prin intermediul personalului IGPR, ISCTR şi CNADNR SA (în punctele de trecere a frontierelor), cu drept de verificare a deţinerii rovinietei valabile. Aceste puncte de control fac parte din sistemul informatic deţinut de CNADNR SA, sistem care permite emiterea rovinietelor atât prin punctele de lucru ale distribuitorilor autorizaţi de CNADNR SA, cât şi prin intermediul SMS (pentru utilizatorii români şi doar pentru perioada minimă de valabilitate pentru fiecare categorie de vehicul în parte), dar şi pentru descurajarea utilizatorilor reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi de a circula fără a deţine rovinietă valabilă”, se arată în comunicatul CNADNR.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: