AcasăNewsNicușor Dan cere ca negocierile de pace să țină cont de legătura...

Nicușor Dan cere ca negocierile de pace să țină cont de legătura directă între securitatea Ucrainei și cea a Republicii Moldova

-

Președintele Nicușor Dan a participat, luni, prin videoconferință, la o reuniune a liderilor UE, pentru a discuta despre planul de pace pentru Ucraina.

„Astăzi am participat la o reuniune extraordinară a liderilor UE privind Ucraina, foarte utilă şi extrem de necesară, convocată de preşedintele Costa. Am schimbat opinii şi evaluări cu privire la ultimele evoluţii referitoare la procesul de pace pentru Ucraina”, a transmis preşedintele Nicuşor Dan, pe X.com.

„Noi, ca europeni, vom rămâne uniţi şi am reafirmat sprijinul ferm al UE pentru Ucraina. De asemenea, am subliniat astăzi că UE aduce o valoare adăugată în conturarea şi punerea în aplicare a procesului de pace pentru Ucraina”, a mai spus şeful statului. Nicuşor Dan precizează că în intervenţia sa, „a subliniat că trebuie găsite soluţii pentru sprijinirea Ucrainei”.

„Trebuie să găsim soluţii pentru continuarea şi consolidarea sprijinului nostru pentru Ucraina, prin măsuri concrete. Am subliniat, de asemenea, că există o legătură directă între securitatea Ucrainei şi cea a Republicii Moldova şi a regiunii în ansamblu şi că actualele negocieri de pace trebuie să ţină seama de acest aspect”, a adăugat preşedintele României.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Detaliul ce a trecut neobservat după votul din Parlament privind solicitarea...

0
După o ședință cu scântei, Parlamentul României a votat, în plenul reunit al celor două camere, solicitarea Statelor Unite de a disloca pe teritoriul...

SONDAJ. Care este politicianul în care românii au cea mai mare...

0
George Simion este politicianul în care românii au cea mai mare încredere, 34,3% dintre respondenții unui sondaj de opinie realizat în prima săptămână a...

Cât de departe pot ajunge rachetele balistice ale Iranului. Este România...

0
O rachetă balistică lansată din Iran a fost doborâtă ieri deasupra Turciei, în districtul Dörtyol din sudul țării, aflat la circa 400-500 km de...