AcasăNewsNicușor Dan a prezentat Strategia Națională de Apărare în Parlament

Nicușor Dan a prezentat Strategia Națională de Apărare în Parlament

-

Președintele Nicușor Dan s-a adresat plenului reunit al Senatului și Camerei Deputaților, miercuri, cu un mesaj privitor la Strategia Națională de Apărare a României pentru perioada 2025-2030.

„Această Strategie vorbește din perspectiva cetățeanului. Nu apărăm o abstracțiune, ci cetățeanul român locuitor pe acest teritoriu. Asta ridică niște chestiuni în relația cu statul român. Încrederea cetățeanului în statul român și faptul că trebuie să recunoaștem există un decalaj între evoluția în ansamblu a societății românești, a economiei, a așteptărilor românilor și modul în care administrația publică răspunde acestor așteptări.

Conceptul este acela de independență solidară cu două componente.

Avem mai multe conflicte pe glob și vedem că, din păcate, capacitatea organismelor internaționale de a rezolva aceste conflicte e diminuată.

Vedem o dezvoltare a tehnologiei. Vedem o importanță tot mai mare a rețelelor sociale și prin instrumente tehnologice sofisticate, vedem campanii intense de manipulare și dezinformare. În paralel cu punerea în discuție a sistemului internațional bazat pe reguli, vedem o punere în discuție a regulilor deja stabilite de comerțul internațional care necesită de asemenea un răspuns adecvat.

Vedem atacaturi și în proximitatea noastră atacuri la rețele de infrastructură critică. Vedem efecte tot mai pronunțate ale schimbărilor climatice. Acesta a fost un rezumat al contextului. Vedem atacuri cibernetice și campanii coordonate de dezinformare. Vedem consecința acestor lucruri – presiuni asupra democrației și asupra statului de drept. Un risc important este cantitatea relativ redusă de activitate, activism civic și acesta e un lucru important. Există niște oportunități pe care România le are. Una e evidentă, faptul că avem parteneriat cu SUA, suntem parte a NATO și a UE, cu toate mecanismele care promit dezvoltare. Vreau să amintesc programul SAFE destinat Flancului Estic, Satinela Estului.

Poziția geografică este o oportunitate, România poate să devină un punct de conectivitate între Europa și Asia. Portul Constanța e o oportunitate. În zona de tehnologie chiar dacă nu suntem foarte bine organizați, în momentul acesta, România are un potențial foarte mare, pentru că avem un sector privat competitiv. În ceea ce privește capitolul ce este de făcut și ce ne propunem – în zona de apărare ne dorim consolidarea capacităților de apărare, evident. Întărirea colaborării cu partenerii noștri, fie că vorbim de SUA, NATO, UE.

În zona politicii externe ne propunem să consolidăm parteneriatele noastre strategice și să întărim rolul nostru în formatele multilaterale, Uniunea Europeană, NATO, Inițiativa Celor Trei Mări dar și formatul B9 sunt locuri unde vocea României trebuie să se audă mult mai pregnant. Vom sprijini în continuare Ucraina. Sprijinim Republica Moldova.

Vom susține integrarea în UE a vecinilor noștri – este o condiție a stabilității noastre viitoare. În mod explicit, Strategia prevede implicarea serviciilor de informații în colectarea de informații pentru combaterea corupției, însă fără implicarea în actul de justiție”, a declarat președintele Nicușor Dan.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Declarație curajoasă a unei judecătoare de la Curtea de Apel București...

0
Raluca Moroșanu, o judecătoare de la Secția 1 Penală a Curții de Apel București (CAB), a declarat public, înainte de conferința de presă organizată...

Cât de mult au greșit sondajele publicate înainte de alegerile din...

0
O analiză a celor 15 de sondaje de opinie publicate înainte de ziua votului din Capitală arată că nicio casă de sondare nu a...

Singurul sector din București în care nu a câștigat Ciprian Ciucu....

0
Ciprian Ciucu, primarul PNL de la Sectorul 6, este noul primar general al Capitalei, după ce a obținut 36,16% din voturile bucureștenilor care au...