Nici balon, nici avion: povestea primului dirijabil din lume

Model al dirijabilului lui Henri Giffard la Muzeul de Știință din Londra / Mike Young Wikipedia
Model al dirijabilului lui Henri Giffard la Muzeul de Știință din Londra / Mike Young Wikipedia

Când ne gândim la primii oameni care au zburat într-un aparat cu motor, cel mai adesea ne vin în minte numele fraților Wright, cei care au inventat primul avion de succes. Deși în 1903 a reușit să realizeze primul zbor controlat cu un aparat mai greu decât aerul, Orville Wright nu a fost primul om care a zburat într-un aparat cu motor.

Cu 50 de ani înainte de zborul lui Wright, întrebarea spinoasă la care inginerii încercau să răspundă era cum să transforme zborul cu balonul într-un zbor cu motor controlat. Mulți oameni construiseră și zburaseră cu baloane umplute cu hidrogen, dar pentru a face trecerea de la balon la un adevărat aparat de zbor era nevoie ca două condiții să fie îndeplinite: să existe o sursă de propulsie și totodată posibilitatea de a schimba direcția de deplasare, astfel încât pilotul să poată alege unde să zboare.

Soluția a purtat numele de „balon dirijabil” (din franțuzescul „dirigeable”). Mai târziu au fost numite pur și simplu „dirijabile”. Primul care a încrucișat cu succes un balon cu un motor și a creat o nouă specie aeronautică a fost inginerul francez Henri Giffard.

Uriașul umplut cu gaz a zburat trei ore

Pe 24 septembrie 1852 a călătorit 27 de kilometri într-un dirijabil, plecând de pe hipodromul din Paris. După trei ore de zbor la viteza de 9 kilometri pe oră, Giffard a ajuns în siguranță la Elancourt, lângă Trappes. Acesta a fost primul zbor din istorie realizat cu un aparat propulsat de un motor.

„Balonul, spre deosebire de alte tipuri de aeronave, este limitat. Zborul în sine este minunat, dar ajungi acolo unde te duce vântul. Dirijabilul, în schimb, combină plăcerea zborului unui aparat mai uşor decât aerul cu avantajul de a te duce în ce direcţie vrei, datorită faptului că este propulsat şi poate fi dirijat într-o anumită direcţie. Henri Giffard a fost, ca mulţi alţi „nebuni”, un vizionar, un pionier al zborului, asemeni lui Vlaicu sau Coandă. Fără cercetările sale, cu siguranţă că acest aparat de zbor ar fi apărut mai târziu pe cer”, a explicat pentru Great News Radu Sebastian Ioan, redactor-șef al publicației on-line „Pilot magazin”.

Însă în ziua cu pricina vântul a fost prea puternic pentru a putea zbura împotriva lui, așa că francezul nu a putut să se întoarcă la punctul de start. Totuși, a reușit să realizeze câteva rotații și întoarceri, demonstrând că aparatul său de zbor era parțial controlabil.

Balonul propriu-zis era lung de 44 de metri, ascuțit la ambele capete, plin cu hidrogen și era dirijat folosind o cârmă triunghiulară așezată în spate, asemănătoare celor utilizate pentru a dirija ambarcațiunile.

Henri Giffard, onorat pe Turnul Eiffel

Sub balon se afla o platformă unde stătea pilotul și motorul cu aburi. Acesta din urmă cântărea 180 de kilograme și era pus în funcțiune de presiunea aburului care venea de la un boiler ce încălzea apă. Motorul acționa o elice de 3,3 metri și, deși producea o putere de numai 2.200 de wați (trei cai putere), a fost suficient pentru a demonstra că zborul controlat era posibil.

Deoarece hidrogenul este un gaz inflamabil, Giffard a luat măsuri de precauție pentru ca învelișul din pânză să nu ia foc de la motorul de sub el. Ușa de alimentare a boilerului era înconjurată de o plasă de sârmă pentru a nu lăsa scânteile să iasă, iar coșul de fum de la boiler era orientat în jos (pentru a ține fumul cât mai departe de hidrogen).

În 1863, Giffard a fost numit cavaler al Legiunii de Onoare. Inginerul s-a sinucis în 1882 deoarece începuse să își piardă vederea. Și-a lăsat averea moștenire națiunii franceze pentru a o folosi în scopuri umanitare și științifice. Astăzi, numele său este unul dintre cele 72 de nume de oameni de știință și ingineri francezi gravate pe Turnul Eiffel.

Dirijabilul secolului XXI

Povestea dirijabilelor nu s-a încheiat odată cu Giffard. „Acest tip de aeronavă a fost folosit în timpul războiului în misiuni de recunoaștere, dar şi de exploratori, prin anii ’20. În timp, acesta a fost dezvoltat pentru a îndeplini tot mai multe tipuri de misiuni aeriene”, explică Sebastian Ioan.

„Ultimul răcnet” în materie de dirijabile este P-791, gândit pentru misiuni de supraveghere, de transport militar, de materiale, dar pentru evacuarea răniților sau a soldaților din zone greu accesibile. „Așadar, epoca dirijabilului nu a apus înca. Din contră: i-a fost găsit rostul și în secolul XXI”, mai arată el.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.