AcasăInternationalNava „Moscova” s-a scufundat. Cea mai mare pierdere navală militară a Rusiei...

Nava „Moscova” s-a scufundat. Cea mai mare pierdere navală militară a Rusiei după Al Doilea Război Mondial. Zelenski: Navele rusești navighează… doar la fund

-

Crucișătorul Moscova, nava amiral a flotei ruse din Marea Neagră s-a scufundat, în timp ce era remorcată. Anunțul a fost făcut de ministerul rus al Apărării, potrivit agențiilor de presă rusești.

„În timpul remorcării crucişătorului Moscova către portul de destinaţie, nava şi-a pierdut stabilitatea din cauza avariilor suferite de corpul navei, ca urmare a incendiului provocat de detonarea muniţiei la bord. În condiţiile unei mări agitate, nava s-a scufundat”, se arată într-un comunicat al ministerului rus al Apărării, potrivit BBC și CNN.

Autoritățile ucrainene au anunțat, joi, că au lovit crucișătorul cu rachete „Neptun” și i-au provocat daune. În același timp, armata rusă anunța că de fapt a fost vorba despre izbucnirea unui incendiu la bord care a provocat explozia unui compartiment cu muniție.

Rușii au mai transmis că echipajul a fost evacuat în siguranță, iar nava urma să fie tractată către Crimeea.

Zelenski și-a lăudat poporul

Într-un mesaj în care președintele Volodimir Zelenski i-a lăudat pe ucraineni pentru că au rezistat 50 de zile invaziei ruse, a spus că „navele rusești pot naviga… doar la fund”, făcând referire la scufundarea navei amiral a rușilor.

“Oameni de neînvins ai celei mai curajoase ţări! Am rezistat deja 50 de zile. 50 de zile de invazie rusă, deşi ocupanţii ne dădeau maxim cinci. Aşa de bine ne cunosc ei. Aşa sunt ei prieteni cu realitatea. Rusia nu a început războiul împotriva Ucrainei pe 24 februarie. Trupele ruseşti au venit în 2014. Ne-au capturat Crimeea. Au transformat-o într-o mare bază militară. Au făcut ca Marea Neagră şi Marea Azov să fie cele mai periculoase mări de pe planetă. Au pornit un război groaznic, absolut cinic în Donbasul nostru. Ne omoară oamenii de opt ani. 14 mii au fost ucişi în acest timp. Cum a răspuns lumea la asta? Întrebarea a rămas retorică. Dar de asta au decis că îşi permit un război la scară largă”, a afirmat Zelenski.

Președintele ucrainean a criticat faptul că unii lideri dezbat severittea sancțiunilor împotriva Rusiei. „Dar ce mai este de discutat când trupele ruse repetă deja pe pământul nostru ceea ce Europa a văzut doar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial?”, a mai spus Zelenski.

„Ocupanţii vor fi responsabili pentru tot ce au făcut în Ucraina. Pentru tot ce le-au făcut ucrainenilor. Vor fi responsabili pentru Bucea, Kramatorsk, Volnovaha, Ohtîrka. Pentru Hostomel şi Borodeanka. Pentru Izium, Mariupol şi alte oraşe şi comunităţi ale Ucrainei”, a susţinut preşedintele Ucrainei.

Zelenski a mai spus că le este recunoscător tuturor celor care au sprijinit ţara sa.

„Această perioadă, aceste 50 de zile mi-au arătat mulţi lideri ai lumii într-un mod diferit (…) am văzut o mare generozitate la cei care nu sunt bogaţi ei înşişi. Am văzut hotărârea extraordinară a celor care nu au fost luaţi în serios de lideri globali. (…) Am văzut politicieni care se comportau ca şi cum nu ar avea nicio putere. Şi am văzut non-politicieni care au făcut mai mult în aceste 50 de zile decât nişte oameni de stat care pretindeau că sunt la conducere”, a declarat Volodimir Zelenski.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...