Natura sălbatică și tradițiile din România, promovate printr-o carte de benzi desenate

carte de benzi desenate dincolo de orizont
Imagine din cartea de benzi desenate lansată de WWF-România. Foto: WWF-România

„Dincolo de orizont”, prima carte de benzi desenate (BD) ce are ca scop promovarea naturii sălbatice și a tradițiilor din România, se găsește de acum în librăriile Cărturești din toată țara, inclusiv online. Cartea a fost lansată la sfârșitul săptămânii de organizația de mediu World Wide Fund for Nature România.

Specialiștii WWF au coordonat acțiunile de inventariere a speciilor din Colinele Transilvaniei și au colaborat pentru realizarea benzii desenate cu scenarista Adina Popescu și cu ilustratorul Alexandru Ciubotariu (cunoscut drept Pisica Pătrată). Broșura a fost publicată cu ajutorul editurii Vellant.

Colecția de benzi desenate „Dincolo de orizont” este o fereastră spre o lume de basm, dar totuși reală, cu peisaje arhaice și oameni ai locului cu meserii frumoase. În primul număr, Luca pornește într-o călătorie inedită prin Colinele Transilvaniei ce-l va purta din satul Cornățel, prin Hosman, printre stejarii seculari de la Breite, prin Sighișoara, tocmai până în Saschiz. Luca străbate peisaje vălurite și pline de flori, cu ajutorul unor căruțe și măgăruși, stă de vorbă cu localnici, observă păsări cu un biolog vestit, restaurează case, tunde oi și își încearcă mâna la olărit.

Iar aceasta este doar prima călătorie a lui Luca. În următorul număr, simpaticul personaj plănuiește o aventură pe cinste în Banatul Montan, cu plimbări printre gugulani și aventuri cu zimbri legendari.

În căutarea liniei orizontului, cei mici au ocazia sa fie mai aproape de lumea noastră științifică și fantastică, iar celor mari li se va face poftă să călătorească și să descopere unul dintre cele mai frumoase trasee multiculturale din România. Fiecare număr din colecție vine cu o hartă a traseului eroilor noștri, un itinerariu ecoturistic care încântă toate simțurile.

„M-am simţit ca într-un basm”, a povestit Alexandru Ciubotariu, artistul BD care a ilustrat „Dincolo de Orizont „. „Am încercat, la rândul meu, să transmit acest colţ de rai prin cărţulia noastră. Cred că m-am apropiat, dar realitatea locurilor întrece mult efortul meu. Nu cred că am un loc preferat, întregul zonei făcând-o specială şi sunt convins nu numai că oamenii vor rezona cu ceea ce se petrece în carte, dar vor fi copleşiţi de realitatea locurilor. Cel mai important e că vorbim și cu un public tânăr şi foarte tânăr care este până la urmă speranţa noastră de mai bine”.

carte de benzi desenate dincolo de orizont
Imagine din cartea de benzi desenate lansată de WWF-România. Foto: WWF-România

Fondurile strânse din vânzările primului număr vor finanța continuarea seriei, pentru ca iubitorii de natură de toate vârstele să se aventureze și în alte zone din România, împreună cu Luca. Primul volum a fost publicat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Prin fiecare exemplar cumpărat de cititori se finanțează cel de-al doilea volum din colecție. Cartea se poate achiziționa online de aici.

„A vorbi despre arii protejate într-un fel simplu, atrăgător și pe înțelesul tuturor e o misiune grea. Această carte ne arată că natura nu se protejează clădind garduri în jur, ci împreună cu oamenii, în armonie cu activitățile umane. De aici putem afla cât de multe valori pot ascunde cele mai neașteptate locuri și cu un narativ foarte plăcut ne trece prin flora, fauna, așezămintele, tradițiile și ocupațile din Podișul Hârtibaciului, explicându-ne cum natura și oamenii au coexistat sute de ani și arătându-ne că înțelegerea acestei simbioze este și cheia viitorului. Sper ca broșura să ajungă la cât mai mulți oameni și să le trezească pofta de a vizita această arie deosebită și sper să putem și noi să continuăm să prezentăm cele mai valoroase zone din țară publicului, prin intermediul acestor cărți”, a declarat Magor Csibi, director WWF România.

carte de benzi desenate dincolo de orizont
Imagine din cartea de benzi desenate lansată de WWF-România. Foto: WWF-România

Colinele Transilvaniei, viitoare destinație de ecoturism desemnată de Autoritatea Națională pentru Turism, se întinde în jurul văilor Hârtibaciului, Târnavei Mari și a Oltului, în careul dintre Brașov, Sibiu și Sighișoara. Această zonă este înzestrată cu areale de o inestimabilă valoare naturală. Aici se suprapun 7 situri Natura 2000 – arii naturale protejate la nivel european – o arie protejată de interes național și alte două de interes local, pe o suprafață de 270.000 hectare.

Biodiversitatea din zonă este remarcabilă: 60% din totalul speciilor de păsări observate în România, printre care barza neagră, egreta mare și cea mică, stârcul roșu sau fluierarul de zăvoi, 600 de specii de fluturi, peste 1.000 de specii de plante, 60% din suprafaţa naţională a pădurilor cu stejar pufos. WWF a elaborat Planul de management al acestei zone, a doua cea mai mare arie protejată din România.

Viziunea WWF pentru această zonă este crearea unei micro-economii bazată pe îndeletnicirile tradiționale ale membrilor comunității ce valorifică responsabil resursele naturale și crearea unui cadru de politici locale care include măsuri de ecoturism ca parte a strategiei regionale de dezvoltare durabilă. Localnicii sunt cei mai importanți furnizori de servicii în zonă – bucate, cazare, îndeletniciri tradiționale, cultură locală.

movile
Movile în apropiere de comuna Apold, județul Mureș (Podișul Hârtibaciului). Foto: Andreea Dogar
daia
Case în satul Daia, comuna Apold, județul Mureș (Podișul Hârtibaciului). Foto: Andreea Dogar

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Sute de kilometri de trasee de bicicletă, amenajate peste colinele Transilvaniei
TOP 10. Cele mai frumoase castele din România
Lecţia de respect scrisă pe trotuar. Gestul superb al edililor din Barcelona, pe care îl vrem şi în România