Nașul a sunat, fina a rezolvat: U2 poate cânta pe Arena Națională doar după FCSB

Arena Națională. Foto: Mihai Petre, Wikimedia Commons
Arena Națională. Foto: Mihai Petre, Wikimedia Commons

Echipa de fotbal a lui Gigi Becali, FCSB, va fi mai presus de orice vedetă internațională care vrea să vină să cânte la București, pe Arena Națională. Stadionul, care se află în proprietatea Primăriei conduse de Gabriela Firea, fina lui Becali, va fi, în această vară, gazda a două concerte importante. În iulie va cânta Ed Sheeran, iar pe 14 august vin cei de la Metallica.

În acestă situație, echipa lui Gigi Becali este nevoită să-și caute un alt stadion pe care să-și joace meciurile. Însă situația nu va mai sta așa pe viitor, potrivit latifundiarului din Pipera.

„Am vorbit cu fina, cu doamna Firea, și nu știa de acele concerte. Oamenii vor sport, fotbal, nu concerte! A dat ordin ca de acum înainte orice meci să aibă prioritate în fața concertelor. S-a greșit, dar o să se repare.

Ideea este că de acum înainte nu va mai exista ca o echipă să nu poată disputa vreun meci pe Arena Națională din cauza vreunui concert”, a declarat Gigi Becali, într-o intervenție telefonică la Digi Sport.

Pe viitor, nume mari precum U2 sau Beyonce ar trebui să se uite cu atenție la programul FCSB dacă vor să cânte pe Arena Națională.

În urmă cu trei ani, Gabriela Firea le propunea organizatorilor de concerte să-și mute atenția de la Piața Constituției spre Arena Națională și Romexpo, pentru că se produc blocaje în centrul Capitalei, dar și în sud și nord.

„Organizatorii ar putea spune că le e dificil să se adapteze la prețurile și costurile europene și să plătească — nu circa 1.600 de euro, cât costă acum (n.r. 4 iulie 2016) o zi de blocare a Pieței Constituției, ci peste 5.000 de euro. Vin cu o soluție constructivă, tocmai pentru a demonstra încă o dată (…) că eu sunt un primar general care sprijină concret viața culturală, sportivă și socială a Capitalei.

Vom discuta cu fiecare organizator de evenimente în parte și le vom propune parteneriate — așa cum s-a mai întâmplat și în alte ocazii — astfel încât să suportăm și noi parte din această chirie — parte substanțială, nu ceva nesemnificativ”, declara Gabriela Firea în vara lui 2016.

Primarul Bucureștiului mai spunea atunci că a luat act „de multiplele reclamații, petiții, sesizări din partea bucureștenilor care sunt de multe ori deranjați de faptul că se organizează anumite evenimente, iar acești bucureșteni suferă din cauza traficului sufocant, a aglomerației, a faptului că parcările pentru care plătesc nu mai pot fi folosite. De asemenea, „foarte mulți părinți reclamă faptul că au probleme cu copiii mici, care nu mai pot să doarmă din cauza poluării fonice”.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.