Nașterea unui sistem solar aflat la sute de ani lumină distanță de Pământ a fost surprinsă într-o imagine extraordinar de detaliată realizată de telescopul ALMA din statul Chile. Astfel de detalii nu au mai fost observate niciodată până acum în discul de praf și de gaz din care se formează planete în jurul unei stele tinere, au anunțat reprezentanții observatorului ALMA într-un comunicat de presă.
Imaginea la rezoluție foarte bună a fost obținută amplasând antenele la o distanță de până la 15 kilometri unele de altele. Rezultatele reprezintă un uriaș pas înainte în înțelegerea modului în care discurile protoplanetare se dezvoltă și a felului în care se formează planetele.
Cea mai detaliată imagine de până acum a telescopului chilian arată structura discului din jurul HL Tauri, o stea asemănătoare Soarelui, dar mult mai tânără, în vârstă de un milion de ani, aflată la aproximativ 450 de ani lumină de Pământ, în constelația Taurului.
Imaginea realizată a depășit toate așteptările și prezintă o serie de inele concentrice strălucitoare, separate de zone goale inelare.
În noua imagine a ALMA se pot vedea structuri din disc care nu au mai fost observate niciodată: sunt vizibile chiar pozițiile posibile ale planetelor care se formează în zonele concentrice întunecate ale sistemului solar.
„Aproape sigur, aceste caracteristici sunt rezultatul unor corpuri cerești asemănătoare planetelor care se formează în disc. Este un lucru surprinzător deoarece nu e obișnuit ca stele atât de tinere să aibă corpuri mari de tipul planetelor capabile să producă structuri precum cele pe care le vedem în această imagine”, a declarat Stuartt Corder, director adjunct al ALMA.
„Această imagine va revoluționa teoriile privind formarea planetelor”
„Când am văzut prima dată această imagine am fost uimiți de cât de detaliată era. HL Tauri nu are mai mult de un milion de ani, însă discul său pare să fie plin de planete în formare. Această imagine va revoluționa teoriile privind formarea planetelor”, a explicat Catherine Vlahakis, cercetătoare în cadrul ALMA.
Stele precum HL Tauri și Soarele nostru se formează din nori de gaze și de praf care colapsează sub influența forței gravitației. De-a lungul timpului, particulele de praf din jur se adună, formând nisip, pietre și roci mai mari care se stabiliesc într-un disc ce se rotește în jurul stelei. Cu timpul, din acest disc iau naștere asteroizi, comete și planete.
Odată ce aceste corpuri capătă o masă suficient de mare, ele modelează spectaculos structura discului, creând spații goale inelare deoarece planetele își curăță orbitele, atrâgând rămășițele de rocă, de praf și de gaz.
Folosind telescopul ALMA, astronomii au reușit să realizeze prima imagine a unui disc protoplanetar în care este vizibilă structura complexă a discului. Inele concentrice de gaz, cu spații goale care indică formarea unor planete, au fost până acum numai prezise de simulările pe calculator. Acum, aceste structuri au fost observate de ALMA pentru prima dată.
Studierea acestor discuri protoplanetare este esențială pentru a înțelege cum s-au format Pământul și Sistemul Solar în care trăim. Studierea primelor faze ale formării planetelor în jurul HL Tauri le-ar putea oferi indicii oamenilor de știință legate de cum poate să fi arătat propriul nostru sistem planetar în urmă cu peste 4 miliarde ani, când s-a format.
„Logistica și infrastructura necesare pentru a amplasa antenele la o asemenea distanță a presupus un efort de coordonare fără precedent din partea echipei internaționale de ingineri și oameni de știință”, a spus Pierre Cox, directorul ALMA.
Pentru a beneficia de un cer senin multe zile pe an, ALMA a fost amplasat în deșertul Atacama din Chile, un loc foarte arid, fără umiditate, pe un platou aflat la 5.000 de metri altitudine. ALMA este alcătuit din 66 de radiotelescoape cu diametrul de 12 sau de 7 metri. Antenele pot fi mutate pe platou pe distanțe cuprinse între 150 de metri și 16 kilometri. Coordonând activitatea antenelor, se creează astfel un telescop cu un diametru uriaș, foarte puternic și foarte precis (echivalentul unui telescop cu diametrul de kiloemtri).
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: